Danemarca este prima țară din lume care are un partid condus în întregime de un software de inteligență artificială (AI) și care dorește să se prezinte la următoarele alegeri parlamentare, ce vor avea loc vara viitoare.
Lansat la sfârșitul lunii mai de colectivul artistic danez Computer Lars, Partidul Sintetic, care n-a adunat încă numărul de semnături necesar pentru a participa la alegeri, se dorește un răspuns la absenteismul danez, estimat la aproximativ 15% la cele mai recente alegeri legislative, potrivit AFP.
Program politic al formațiuni este de fapt o sinteză a tututor a doctinelor marginale din Danemarca, din anii '70 până în prezent și reprezintă „viziunile politice ale unei persoane obișnuite”, a declarat Asker Bryld Staunaes, un artist membru în colectivul Computer Lars.
Inteligența artificială a acestui partid „anti-politic” vizează „optimizarea sistemului de vot din Danemarca”, a adăugat el, potrivit Agerpres.ro.
Partidul Sintetic reprezintă în același timp și o aluzie amuzantă la sutele de partide marginale daneze, dintre care unele sunt mai degrabă o farsă sau o critică la adresa societății decât un partid convențional.