- „Eu nu am decât păcate mărunte,” zise într-o zi un creștin.
Altul, mai avansat în credință decât el, i-a răspuns:
- „Păcatele cărora le zici mărunte, sunt întocmai ca și picăturile de ploaie. Ele sunt mici, dar dacă se adună multe la un loc, pot îneca pământul și pot prăpădi tot ce află în cale. Sau se aseamănă cu fulgii de zăpadă, care vor fi ei ușori, dar, dacă se adună mulți la un loc, e prăpăd... Așa e și cu păcatele noastre, cele zise mărunte... Se adună, se adună, până ce ne prăpădesc sufletul.? Și creștinul cel ușuratic n-a mai avut ce răspunde.
