Un mare păcătos, după ce a trăit o viață de nelegiuiri, și-a luat îndemnul să se pocăiască.
A mers la un pustnic și i-a spus gândul. Pustnicul l-a sfătuit:
- Ia un butoi mare și-l umple cu apă. Și când o fi plin să știi că Dumnezeu te-a iertat.
Omul a mers și a făcut cum i-a spus pusnicul. De ce turna, de ce butoiul gol rămânea.
Turna zadarnic. Începu atunci să se mâhnească zicându-și:
- Se vede treaba că nu găsesc iertare la Dumnezeu?
Așa de mare era mâhnirea lui, încât începură să-i curgă lacrimile.
Atunci s-a petrecut o minune.
Butoiul s-a umplut pe dată, iar omul simți în suflet mângâierea iertării lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile căinței putem căpăta de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.
