Patru persoane au fost reținut de procurorii constănțeni, după ce au obligat să cerșească opt minori, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, aceștia acționând în Mangalia, Neptun, Jupiter și Venus.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că procurorii DIICOT Constanța au reținut patru persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei, faptele având loc în lunile iulie și august 2022.
„Membrii grupului infracțional organizat, speculând starea de vulnerabilitate a opt minori, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani și abuzând de autoritatea avută ca părinte sau persoană din anturajul apropiat, i-au transportat și controlat, succesiv, pe raza municipiului Mangalia și stațiunilor Neptun, Jupiter și Venus, în scopul exploatării prin supunerea la îndeplinirea unei munci în mod forțat (vânzarea ambulantă de suveniruri pe durata unui program îndelungat de muncă zilnic) și al obligării la practicarea cerșetoriei, beneficiind de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități. Unul dintre inculpați a acționat îndeosebi pe linia coordonării, controlării și îndrumării celorlalți membri, contabilizând sumele de bani obținute de către minorii traficați și realizând aprovizionarea cu suvenirurile pe care minorii le ofereau spre vânzare turiștilor”, se arată în comunicat.
Sursa citată menționează că în acest mod membrii grupării au obținut în mod constant diverse sume de bani.
Cele patru persoane urmează să fie prezentate, vineri, la Tribunalul Constanța, cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DIICOT au mai precizat că persoanele vătămate au beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.