Olga Tudorache a murit la câteva zile după ce a împlinit vârsta de 88 de ani. Olga Tudorache a dat foarte rar interviuri, într-unul dintre ultimele apariții marea actriță a spus
Olga Tudorache a murit. Destăinuirile regretatei actrițe sunt uluitoare, chiar înainte de a se stinge din viață. Ea a vorbit despre slăbiciunile ei, și și-a pus sufletul pe tavă într-un interviu emoționant.
Olga Tudorache a murit. "Nu sunt o stâncă ce nu poate fi clintită, rece, lucidă, cum par. Nenorocirea este că nu sunt cum par și că foarte repede omul își dă seama de asta. Aspectul exterior mi se trage, cred, din faptul că am fost și am rămas o mare timidă. De aici, felul meu de a mă purta față de interlocutor, de aici senzația de inaccesibil", a declarat regretata artistă pentru Ziarul Metropolis.
Olga Tudorache a murit. "Te urci pe scenă, te arăți în spatele unui personaj, al unui text și capeți forță. Birlic! În viață era trist, n-avea haz, n-avea replică, stătea închis în cojița lui, dacă îl întâlneai la o petrecere nici nu-l vedeai, era absent. Așa era și Timică. George Constantin era un timid. Inaccesibili în viață, ciufuți, morocănoși, șterși. Și pe scenă".
Olga Tudorache a murit. "Mie, oricum, scena mi-a dat posibilitatea să exist în toată puterea mea. Scena m-a transformat într-un fel de... ca să mă exprim foarte la îndemână, burlan, un instrument prin are circulă un șuvoi de energie, care altfel nu știu pe unde ar fi scăpat. Pentru că în momentul în care nu mai curge nimic prin el, rămâne gol, gol, gol. Și fiecare premieră ești așa: gol".
Olga Tudorache a murit. "Cele mai fericite momente sunt acelea din repetiții, când începe să se coacă personajul. Când premiera a avut loc și s-a tras cortina și te dezbraci de personaj și intri în hainele tale nu ești fericit. Deloc. Cred că arareori un actor care și-a făcut treaba cum trebuie pleacă fericit acasă după premieră", a povestit Olga Tudorache.
Olga Tudorache s-a retras din activitatea pedagogică în 2000 și a continuat să joace pe scenele teatrelor bucureștene, precum și în film. La începutul carierei sale, se credea că va fi o mare actriță de comedie. Timpul a dovedit că Olga Tudorache a respins cantonarea într-un anume gen.
Anunțul că Olga Tudorache s-a stins din viață a fost publicat pe Facebook de actorul Florin Călinescu și de medicul Monica Pop.
"Români, a murit OLGA TUDORACHE...! O ARTISTĂ cât pământul ăsta! Profesoara mea, mama mea!", a scris Călinescu.
"Telefonul a sunat din nou în noapte. (...) Doamna Olga Tudorache a plecat...Regret din suflet! Am tot sperat...", a scris, miercuri dimineață, și medicul Monica Pop. Olga Tudorache a fost internată la Spitalul Elias din Capitală în 9 octombrie, iar în 12 octombrie a fost transferată la Terapie Intensivă.