Actual· 1 min citire

Olanda: Primul deces survenit în urma reinfectării cu COVID-19

coronavirus olanda

coronavirus olanda

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 13 oct. 2020, 10:50

O femeie de 89 de ani din Olanda s-a reinfectat cu noul coronavirus, decedând în urma noii contaminări. Conform jurnaliștilor de la Mediafax, Pacienta primea tratament pentru macroglobulinemia Waldenström, un tip rar de cancer al globulelor albe din sânge.

Femeia a ajuns la Urgențe la începutul anului, cu febră și tuse severă. În urma testelor pentru depistarea virusului provenit din CHina a fost confirmată pozitiv, motiv pentru care a rămas internată timp de 5 zile. Ulterior, starea ei de sănătate s-a ameliorat considerabil, singurul simptom rămas fiind starea de oboseală.

Aproape două luni mai târziu, la doar două zile după ce a început o nouă rundă de chimioterapie, pacienta a dezvoltat iar simptome caracteristice COVID-19: febră, tuse și dispnee. În momentul internării, saturația de oxigen din sânge atingea un nivel de 905, iar rata respiratorie era de 40 de respirații pe minut. A fost testată pentru coronavirus, iar rezultatul a venit, din nou, pozitiv, deși testele pentru anticorpi au ieșit negative în zilele 4 și 6.

„În ziua 8, starea pacientei s-a deteriorat. A murit două săptămâni mai târziu”, au transmis cercetătorii.

Echipa de specialiști a avut acces la toate probele testate pentru confirmarea infecției. Aceștia au confirmat că structura genetică a virusului a fost diferită în cazul celor două îmbolnăviri distincte, fără a putea fi însă explicată prin evoluția in-vivo. Dovezile susțin ipoteza potrivit căreia femeia s-a reinfectat cu SARS-CoV-2.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News