Actual· 1 min citire

O boală misterioasă a UCIS 5 oameni într-o destinație exotică preferată de români. Mergi la medic dacă ai unul dintre aceste SIMPTOME!

Tanzania/ Captură foto

Tanzania/ Captură foto

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 mar. 2023, 14:15

Experții medicali din Tanzania, o destinație exotică tot mai căutată de români, investighează o misterioasă boală „contagioasă” care a făcut deja cinci victime, au anunțat autoriățile locale, care fac apel la populație să rămână calmă, informează France Presse.

Boala a fost depistată la „șapte persoane prezentând simptome precum febră, vărsături, hemoragii și insuficiență renală”, a detaliat Ministerul Sănătății, într-un comunicat emis joi seara târziu, relatează Ziarul de Iași.

Experți medicali au fost trimiși în regiunea Kagera (nord-vest), la granița cu Uganda, pentru a investiga această boală „transmisibilă”, a declarat Tumaini Nagu, responsabilă din domeniul sănătății.

„Au fost prelevate probe de la pacienți și de la morți pentru a identifica sursa și tipul de boală”, a precizat ea într-un comunicat, făcând apel la populație să rămână calmă.

Cazul survine după o epidemie de Ebola în Uganda care a durat aproape patru luni și s-a soldat cu 55 de morți. Uganda a declarat sfârșitul epidemiei în luna ianuarie.

Anul trecut, Tanzania a identificat un focar de leptospiroză, sau „boala șobolanilor”, care a ucis trei persoane în regiunea Lindi din sud-estul țării.

Această boală bacteriană, transmisă la om de anumite mamifere, se propagă prin intermediul apei sau al alimentelor contaminate cu urina animalelor infectate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News