Noua lege a pensiilor. Bolnavii de cancer, tăiaţi de pe listă. Balerinii şi dresorii, în avantaj

Noua lege a pensiilor. Bolnavii de cancer, tăiaţi de pe listă. Balerinii şi dresorii, în avantaj
Noua Lege a pensiilor, pusă în dezbatere publică de Guvern, ridică tot mai multe semne de întrebare. Potrivit proiectului, nu vor mai primi pensie de invaliditate persoanele cu SIDA sau cancer, însă persoanele care au meserii artistice speciale se pot pensiona mai devreme.
În acest moment, persoanele care au SIDA, suferă de cancer sau schizofrenie primesc o pensie de invaliditate. Această prevedere nu mai apare, însă, în proiectul de lege a pensiilor, pus în dezbatere publică. Pe de altă parte, oamenii care au lucrat în condiţii speciale de muncă se pot pensiona mai devreme. Iar draftul de lege aduce şi câteva clarificări legate de meseriile care se pot încadra în aceste situaţii. De exemplu, pe lângă siderurgişti sau mineri, în draftul de lege sunt incluşi şi balerinii, clovnii, dresorii de animale sălbatice sau soliştii de operă şi operetă.
Toate schimbările vor intra în vigoare abia în anul 2021. Până atunci, sunt prevăzute două majorări ale punctului de pensie: una în septembrie 2019, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, cealaltă - cu un an mai târziu, cu două luni înainte de alegerile parlamentare.
Dacă ar fi să ne raportăm la impactul bugetar, acesta se ridică la 143 de miliarde de lei, dublu şi încă o treime faţă de cel de acum, de 60 de miliarde de lei. Cu toate acestea, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, susţine că există fonduri suficiente.
Citește și:
- 12:37 - Petrișor Peiu: „Avem 90 de voturi „curate” de la AUR pentru căderea Guvernului”
- 12:31 - Zodiile care intră într-o perioadă de abundență și schimbări majore pe parcursul anului 2026
- 12:23 - SURSE: Parlamentarii POT ar fi negociat cu PNL un post la Bruxelles
- 12:22 - Avertisment de la cel mai înalt nivel: NATO se dezintegrează
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














