„Acest proiect se referă la toate categoriile de pensii, indiferent dacă este vorba despre cele care au exclusiv contributivitate, cele care sunt și cu o parte de la bugetul de stat, pensionări anticipate ș.a.m.d. Este extrem de important să avem maximă prudență cu o astfel de reglementare pentru că au mai fost cazuri în care tema cumulului pensiei cu salariu a mai fost întoarsă de Curtea Constituțională”, a declarat ministrul Muncii, la un post TV.
Manole a subliniat că scopul nu este de a reduce nivelul serviciilor publice, în special în domeniile esențiale precum sănătatea și educația, unde prezența cadrelor cu experiență este vitală.
„Trebuie tratate cu foarte mare prudență, pentru că nu este și nu trebuie să fie obiectivul niciunei reglementări să reduci nivelul serviciilor publice, cu atât mai puțin în sănătate și educație”, a spus Manole.
În ceea ce privește reducerea personalului din administrație, ministrul a precizat că nu susține concedierile, arătând că reducerea costurilor salariale se poate face prin pensionări naturale și angajarea unor debutanți cu salarii mai mici. A menționat că, în ministerul pe care îl conduce, costurile cu personalul au scăzut cu 6% de la începutul anului, fără să se facă concedieri.
„Aceste tăieri nu sunt nici ideea mea, nici ideea PSD și deci nu pot fi avocatul sau susținătorul lor. Cine are ideea să și-o susțină public și s-o argumenteze. Eu am spus în repetate rânduri, nu doar în acest context, că nu susțin darea oamenilor afară. Sunt ministrul Muncii, nu ministrul concedierilor și nu vreau să-mi schimb această menire. Pe de o parte, pe de altă parte, înțeleg nevoia reducerilor de cheltuieli”, a spus Manole.
Legea care va reglementa cumulul pensiei cu salariul va aduce și modificări referitoare la detașări și transferuri între instituțiile statului, având ca obiectiv stabilizarea sistemului și eliminarea mișcărilor excesive de personal între ministere.
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Ciprian Văcaru, a explicat că persoanele care vor cumula pensia cu salariul vor trebui să aleagă, în termen de 30 de zile de la aplicarea legii, dacă rămân cu 15% din pensie plus salariul sau renunță la cumul până la vârsta de 70 de ani. După această vârstă, pensia va reveni la valoarea integrală, iar contribuțiile acumulate în perioada de cumul vor fi recalculate la momentul pensionării finale.
„În primul rând, o reformă nu înseamnă o concediere colectivă. Tocmai din acest motiv există această prevedere prin care cei din administraţiile locale au posibilitatea fie să meargă pe opţiunea de a da oamenii afară de a concedia sau de a face reduceri de cheltuieli.
Vorbim despre o modificare legislativă care spune în felul următor: în momentul în care va intra în vigoare această lege, în cele 30 de zile până când va intra şi în aplicare, acea persoană care cumulează şi pensie şi salariu în prezent, va trebui să aleagă dacă va rămâne cu 15% din pensie plus salariul pe care îl obţine la locul de muncă, până la vârsta de 70 de ani, urmând ca după vârsta de 70 de ani să reîntregească pensia în valoare de 100%, bineînţeles, punând în vedere că (..) în acei ani lucraţi în care cumulezi pensia cu salariu, dar doar acea valoare de 15%, ţi se mai adună contribuţii care, la fel, în momentul în care ieşi la pensie, se recalculează”, a declarat Ciprian Văcaru, citat de News.ro.