Membrii Consiliului de Administrație al CN „Poșta Română” nu vor demisiona din funcții, a anunțat președintele Consiliului, Dante Stein, care a precizat că nu înțelege de ce se dorește schimbarea conducerii, după ce ministrul Comunicațiilor Lucian Șova a cerut, luni, demisia acesteia.
„Regret actuala dezbatere publică, cu atât mai mult cu cât domnul Lucian Șova este primul ministru al Comunicațiilor care a făcut ceva concret pentru Poșta Română. Mai exact deblocarea procesului de recrutare pentru un nou director executiv (CEO) și a unui nou director financiar (CFO) și începerea testului investitorului privat și prudent, test care a fost foarte mult întârziat de miniștrii anteriori, timp de 8, respectiv 12 luni”, se arată în declarația președintelui Consiliului de Administrație al Poștei Române, Dante Stein, transmisă miercuri de Poșta Română.
Stein propune „un dialog calm, constructiv și fără caracter public, între ministru și conducerea companiei, pentru a găsi soluții”.
„Trebuie să luăm decizii bine gândite, în urma unor discuții constructive, și să nu reacționăm prin soluții rapide și declarații publice, care să submineze periculos credibilitatea financiară a companiei față de diverșii săi parteneri de afaceri, precum și moralul angajaților săi”, a declarat Stein.