Ministrul Apărării, anunţ de ultimă oră despre pensiile militare

Sunday, 09 February 2020, 15:42 Sursă: Realitatea.net

Autor: Realitatea.NET

"Despre pensii... o chestiune pe care o putem înţelege şi într-o altă notă decât cea a pensiilor militare. Pentru că atunci când vorbeşti de o separare la nivelul instituţiei militare, eu cred că obiectivul nu este acela de a analiza într-un mod onest şi echitabil situaţia pensiilor, ci, mai degrabă, de a induce o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român, care se bucură de încrederea şi suportul populaţiei într-un procent covârşitor de mare. Instituţia militară, prin definiţie, este o instituţie coezivă, sinergică. Din momentul în care au intrat pe porţile liceului militar au învăţat împreună, au muncit împreună, au desfăşurat activităţi specifice împreună, s-au dezvoltat în carieră împreună, au fost în misiuni împreună", spune ministrul Apărării într-un mesaj postat duminică pe Facebook.

Nicolae Ciucă subliniază faptul că militarii care acţionează în misiuni teatrele de operaţii au nevoie de suportul logistic al celor din ţară, iar Armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost.

"O astfel de separaţie, menţionez încă o dată, este greu de acceptat, motiv pentru care nici nu am intervenit să o comentăm la vremea respectivă, pentru că mi s-a părut o intervenţie cât se poate de neavenită. Pentru că afectează şi 'targetează' în mod deosebit una dintre instituţiile de bază ale statului român care, alături de celelalte, pentru că militari nu sunt numai în armată, militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care au în spirit aceeaşi natură a acţiunii şi anume cea caracterizată de coeziune şi tot unitar. Doar ca să înţeleagă cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu terminologia, dar şi cu sintagmele din domeniul militar, precizez că pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare. Sper ca pentru mine să fie ultima dată când fac precizarea că armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost. Noi nu puteam să mergem în misiuni dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor", afirmă ministrul Apărării.

Ministrul arată că pericolul unei acţiuni militare este asumat şi de persoanele care se ocupă de logistică, nu numai de militarii care acţionează pe teren.

"Pericolul şi tot ceea ce înseamnă cadrul de desfăşurare a acţiunii militare este asumat de fiecare dintre noi, inclusiv de logisticieni, pentru că logistică se face şi în teatrul de operaţii. Cei care ies în misiune execută partea pur operativă a acţiunii militare, dar, încă o dată, şi acolo există elementele de sprijin - logistic, tehnic, medical, personal, comunicaţii şi informatică şi aşa mai departe, care sunt acolo, în teatru. Faptul că execută misiunea dintr-o anumită locaţie, un pic mai 'safe', cum se spune, asta nu înseamnă că nu împărtăşesc aceleaşi elemente de pericol. Pe de altă parte, aş dori să se vadă profesia de militar asumată de fiecare dintre noi. Ştim, atunci când depunem jurământul militar, că ne asumăm riscurile, ne asumăm responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştim care ne sunt limitările, ştim care ne sunt constrângerile, ştim care ne sunt privaţiunile şi, din nou, drepturile restrânse, pentru că asta este viaţa de militar", declară Ciucă.

El menţionează că militarii beneficiază de pensii de serviciu încă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

"Noi am înţeles foarte bine legea pensiilor militare, iar la noi, în instituţia militară, în instituţiile militare, legea se aplică cât se poate de corect. Militarii nu pot să-şi adauge absolut niciun bonus sau coeficient în ultima lună, înainte de a ieşi la pensie, pentru că, în baza legii, singurul drept pe care îl avem de a alege atunci când ieşim la pensie este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie. Militarii nu au pensie specială. Militarii, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, beneficiază de pensie militară de serviciu", mai spune Nicolae Ciucă. 


Citeste totul despre:


Adaugă părerea ta
Alte articole din: POLITICĂ