Medicii trag un semnal de ALARMĂ: Vaccinarea este importantă, dar în momentul de față nu mai este suficientă. Se impune un LOCKDOWN general

Carantină coronavirus
Carantină coronavirus

Valul 4 al pandemiei de coronavirus a luat o amploare neașteptată în țara noastră, întrecând orice așteptări. Impunerea de noi măsuri care să limiteze răspândirea virusului care a dus la moartea a 43.039 de români (423 dintre ei numai de marți și până miercuri) și infectarea a 1.503.422 (17.158 dintre ei în ultimele 24 de ore) de persoane este deja o certitudine, după cum chiar președintele Iohannis a anunțat, în mesajul de miercuri seara, după o ședință de urgență susținută la Palatul Cotroceni cu factori decidenți. Specialiștii din domeniul medical merg chiar mai departe și susțin impunerea unui lockdown pentru a stopa pandemia. O astfel de opinie este susținută și de medicul Virgil Musta.