După speculații care au dezvăluit o mare parte din detaliile noului LG G3, terminalul tocmai a avut un eveniment oficial de lansare.
În cadrul a șase evenimente desfășurate simultan în șase orașe importante de pe mapamond, LG a dezvăluit în sfârșit un smartphone care nu mai are nevoie de nici o prezentare. Noul LG G3, urmașul G2-ului de acum un an, este menit să impresioneze audiența atât printr-un set de specificații impresionante, cât și prin detalii care îți fac viața mai ușoară. Prima impresie? Este cu cel puțin un nivel peste ceea ce a reușit să realizeze Samsung cu al său Galaxy S5.
Deși în eveniment a avut parte de laude nețărmurite și epitete demne de un zeu grec, există un pic de merit în fiecare afirmație făcută de oficialii companiei. Da, acesta s-ar putea să fie cel mai puternic telefon disponibil pe piață și, prin mici detalii, este capabil să învețe din comportamentul vostru. Nu aș merge totuși atât de departe încât să-l definesc ca fiind ,,Cea mai inteligentă inovație pe o piață de smartphone-uri cu o evoluție rapidă.”
Punctul forte al acestui terminal constă în câteva elemente software bine gândite. Înainte de orice însă, este rezultatul unui hardware actual și un design industrial fără compromis.
Este construit în jurul unui ecran IPS de 5,5 inci cu o rezoluție nativă quad HD – 2560 x 1440 și o densitate de pixeli de 538 ppi. Procesorul este un Snapdragon 801 quad core de la Qualcomm tactat la 2,5 GHz. Are o memorie internă 16 sau 32GB și, în funcție de aceasta, beneficiați de 2GB sau 3GB de memorie RAM. Există și un slot pentru un card microSD destinat extinderii capacității de stocare cu până la 128GB. Camera principală este de 13 megapixeli și este dotată cu un sistem avansat de stabilitate optică intitulat OIS+. Tot la abilități speciale de capturră intră un sistem de focus ultra rapid intitulat Laser Auto Focus care, în teorie, ar trebui să vă uimească prin timpul de expunere necesar unei imagini clare și plină de detalii. Camera frontală este de 2,1 megapixeli. Dedicată selfie-urilor, aceasta din urmă este capabilă să declanșeze imortalizarea momentului și prin realizare unui gest, nu doar prin apăsarea unui buton. Citeste mai mult pe playtech.ro.