Ministrul Educației, Ligia Deca, care a participat la dezbaterile din comisia parlamentară, a declarat că urmează să clarifice tehnic niște chestiuni și, în funcție de discuțiile care vor avea loc astăzi și, probabil, mâine, vor reveni pe aceste capitole.
Urmează să clarificăm tehnic niște chestiuni și, în funcție de discuțiile care vor avea loc astăzi și, probabil, mâine, vom reveni pe aceste capitole. Am vrut să găsim cea mai bună soluție în așa fel încât să putem și corela articolele. După cum vedeți, este un text destul de lung și atunci când operăm o modificare undeva trebuie să ne asigurăm că în tot cuprinsul legii lucrurile sunt armonizate", a declarat Ligia Deca.
Întrebată dacă a avut discuții în coaliție cu privire la Deca a spus că are discuții în mod continuu cu partenerii din coaliție, ”pentru a găsi soluțiile agreate de către toată lumea și în interesul copiilor și al oamenilor care lucrează în sistem".
Despre solicitările cultelor religioase, ministrul Educației a precizat: "Încercăm ca varianta care trece de comisia de învățământ să fie una care adresează îngrijorările unui număr cât mai mare de actori din sistem și actori legitimi din afara acestuia”.
Întrebată dacă se va reveni asupra deciziei privind definiția diversității în care s-a înlocuit sintagma "identitare" cu "religioasă", Ligia Deca a spus că în acest moment există o definiție agreată a diversității în lege, care include o serie de particularități. "Dorința noastră era să reflectăm că sistemul educațional ia în considerare și prețuiește diversitatea fiecărui copil. Cred că avem în acest moment acest lucru în lege", a spus ea.
Despre solicitărilor elevilor privind gratuitatea pe transport, Deca a arătat că ”până la urmă cu toții ne dorim același lucru, ca accesul la educație de către elevi să fie făcut fără niciun fel de impedimente”.
”Soluția tehnică a ținut cont și de prevederile legale aplicabile și de posibilitățile pe care le au diferiți actori. În acest moment, varianta care a trecut astăzi de comisia de învățpmânt poate funcționa în contextul în care avem un control mai riguros al prețurilor pe care transportatorii privați îl practică în zona județeană și interjudețeană”, a mai spus ea.
În privința amendamentului care prevede sancțiuni pentru violența în școli, Ligia Deca a menționat că există o procedură de compabere a violenței în școală, ea prevede pentru diferite categorii de abateri care sunt sacțiunile.
”Eu cred că cheia va fi în acest caz prevenția, nu sancționarea. Însă, ca în oerice sistem, ca în orice stat de drept, faptul că avem sancțiuni prevăzute pentru încălcări grave, va acționa și în sensul prevenției”, a precizat ea.