Poziția sa a fost exprimată într-o postare publicată pe Facebook, unde afirmă că recunoaște un tipar pe care îl observă de mai bine de un an.
Acuzații coordonate și un scenariu repetitiv
Laura Vicol susține că atacurile nu sunt întâmplătoare și că ele urmează o schemă bine cunoscută. În opinia sa, primele semnale ar fi apărut încă de la început, printr-un demers mediatic pe care îl califică drept construit pe insinuări și manipulare.
„Au început cu atacul jalnic al celor de la Recorder, un atac construit pe insinuare, minciună multă, emoție și manipulare, menit să compromită, să intimideze și să pregătească terenul pentru capturarea Justiției. Nu le-a mers.
DE CE ACUM?
Pentru că este tiparul despre care vă vorbesc de un an de zile și pe care îl veți vedea repetat ori de câte ori Justiția sau tot ceea ce contează pentru ei scapă de sub controlul celor care vor să țină țara captivă.”, scrie avocata.
Momentul ales pentru declanșarea scandalului
Fosta deputată face legătura între acuzațiile apărute și calendarul instituțional, indicând faptul că atacurile ar fi fost lansate într-un moment precis ales.
„Astăzi este atacat ministrul Justiției, nu pentru că ar fi apărut brusc vreo problemă reală, nu pentru că adevărul ar fi ieșit la lumină dintr-o revelație morală, ci pentru că ne aflăm fix înainte de numirea procurorilor-șef. ”, scrie Vicol.
Contestarea autenticității acuzațiilor
Laura Vicol afirmă că nu consideră reale acuzațiile formulate împotriva ministrului Justiției și subliniază că lipsa unor reacții anterioare ar pune sub semnul întrebării caracterul lor.
„Deși este în funcție de mult timp, nimeni nu s-a găsit să comenteze asta până azi. Dacă suspiciunea ar fi fost autentică, ar fi existat la numire sau câteva zile mai târziu. Dar nu conta atunci, contează acum, pentru că acum trebuie lovit.
Nu este despre plagiat, nu este despre integritate, nu este despre Adevăr. Este despre control, despre intimidare și despre folosirea linșajului mediatic ca instrument de forță împotriva celor care decid”, a mai scris aceasta.
Referiri directe la propriul dosar
În mesajul său, avocata aduce în discuție și dosarul în care este implicată, respingând criticile care îi sunt adresate și explicând de ce consideră că are legitimitatea de a comenta situația.
„Mai lăsați-mă cu dosarul meu, habar n-aveți de nimic, ați mers pe fenta presei, ura voastră mă face mai puternică, nu veți reuşi în veci să-mi închideți gura!
Comentez pentru că am 26 de ani de activitate în Baroul București, pentru că am pregătire profesională reală, experiență directă și suficientă luciditate încât să recunosc tiparele atunci când se repetă. Nu sunt părerolog, nu trăiesc din emoții fabricate și nu confund “adevărul” păpuşarilor cu realitatea așa cum o faceți toți cei care care descoperiți „principii” doar atunci când vă convine momentul.”, a fost concluzia avocatei.
Poziția ministrului Justiției față de acuzațiile de plagiat
La rândul său, ministrul Justiției, Radu Marinescu, respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi plagiat teza sa de doctorat. Acesta a declarat că acceptă verificarea lucrării de către instituțiile abilitate și că doar în situația în care acuzațiile formulate de jurnalista Emilia Șercan se confirmă ar putea lua în calcul o eventuală demisie.
„Nu am plagiat. (…) În momentul de față eu dețin un verdict în ceea ce privește conformitatea lucrării mele cu standardele etice și de calitate științifică, verdict care este reprezentat de evaluările organismelor unic îndrituite de lege a stabili astfel de standarde, care sunt CNATDCU și Comisia de Doctorat”, a declarat Radu Marinescu, într-o intervenție tv.
Legătura sugerată cu selecția procurorilor-șefi
Ministrul Justiției a indicat că nu exclude o conexiune între declanșarea scandalului și procedura de selecție a procurorilor-șefi ai marilor parchete, lansată recent.
„Nu pot să nu mă întreb și eu cum este posibil ca exact după ce am declanșat această procedură de selecție a procurorilor șefi ai marilor parchete, exact după ce am arătat public, în contextul în care am fost întrebat dacă se poartă negocieri politice, că eu cred în meritocrație, că eu cred într-o selecție corectă, obiectivă, imparțială, apolitică a acestor procurori, să se declanșeze acest scandal care n-are niciun fel de validare instituțională, care se bazează pe niște alegații care comportă în cadrul articolului respectiv niște calomnii odioase la adresa subsemnatului, precum că sunt avocat al interlopilor, că am fost pus ministru de nu știu ce fel de conjurații politice (…) care n-au nimic de-a face cu standardele academice.
Nu pot să nu mă întreb de ce în acest articol, în mod repetat, se vorbește de selecția procurorilor, când ținta sa, cel puțin declarativă, ar fi o evaluare academică”, a punctat ministrul.