Klaus Iohannis surprinde - A respins o lege care îmbunătățea activitatea de promovare a unui sector economic important - Care e motivul

Sursa foto: INQUAM / George Calin
Președintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru modificarea și completarea Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015.
Șeful statului arată în cererea de reexaminare că legea instituie o serie de măsuri ce vizează, pe de o parte, îmbunătățirea activității de promovare a sectorului viticol românesc, iar pe de altă parte, salarizarea personalului încadrat la Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV).
"Considerăm însă că unele dintre dispozițiile legii menționate sunt neclare, de natură să genereze probleme în aplicare și, prin urmare, se impun a fi reanalizate de către Parlament", se precizează în document.
Șeful statului arată, referitor la Institutul de Promovare a Vinului Românesc (IPVR), că natura juridică a acestuia este neclară, utilitatea publică fiind în mod eronat atribuită unei instituții de drept public.
Președintele Iohannis apreciază că stabilirea statutului de utilitate publică în privința Institutului de Promovare a Vinului Românesc este în mod impropriu alocat unei persoane juridice de drept public, fiind astfel necesară o reanalizare a textului de către Parlament, în sensul stabilirii fără echivoc a naturii juridice a acestui organism.
Șeful statului consideră că dispozițiile referitoare la Institutul de Promovare a Vinului Românesc ar trebui reexaminate de Parlament și din perspectiva impactului bugetar, sub cel puțin două aspecte: al sursei de finanțare și al angajării de personal. În acest sens, se semnalează că legea prevede că finanțarea IPVR se realizează atât din venituri proprii, cât și din bugetul ONVPV.
De asemenea, este criticată și prevederea conform căreia numărul de posturi aprobate pentru IPVR este de minimum 7, arătându-se că utilizarea sintagmei "minimum" conduce la concluzia că numărul poate fi oricât de mare, iar o altă prevedere stipulează că personalul IPVR este salarizat potrivit anexei nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
"Prin urmare, înființarea IPVR presupune creșterea cheltuielilor salariale, cu impact asupra bugetului general consolidat, ceea ce impune și o analiză din perspectiva prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, potrivit cărora totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare", se arată în cererea de reexaminare.
În cerere se mai precizează că printr-o hotărâre de Guvern nu se poate complini lipsa unei reglementări de nivelul legii, atribuțiile generale și specifice reprezentând unul dintre elementele de bază care definesc natura juridică a unei instituții.
"Considerăm că în condițiile în care Parlamentul a decis înființarea prin lege a IPVR, atribuțiile specifice ale acestui organism pot fi reglementate numai prin lege, orice altă soluție reprezentând o încălcare a voinței autorității legiuitoare", se menționează în cererea de reexaminare.
În document se mai arată și că norma ce prevede că patrimoniul IPVR va include bunuri mobile și imobile dobândite cu titlu de proprietate, donații sau bunuri imobile aflate în proprietatea publică sau privată a statului și date în administrare sau în folosință, în condițiile legii - se impune a fi clarificată sub aspectul sferei drepturilor ce vor alcătui patrimoniul IPVR, prin raportare la dispozițiile ce reglementează regimul juridic al proprietății publice, stabilit prin art. 136 alin. (2) și alin. (4) din Constituție, art. 858-860 Cod civil, precum și cu definiția patrimoniului de la art. 31 alin. (1) Cod civil.
În cerere este criticată și prevederea potrivit căreia "prin derogare de la prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzută la art. 561 alin. (5) din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole inițiază procedurile de ocupare a posturilor aprobate pentru Institutul de Promovare a Vinului Românesc, cu respectarea prevederilor legale în vigoare".
"Precizăm că Legea nr. 55/2020 vizează instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condițiile legii, în vederea prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare și, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viață, la integritate fizică și la ocrotirea sănătății, inclusiv prin restrângerea exercițiului altor drepturi și libertăți fundamentale. Întrucât aplicabilitatea Legii nr. 55/2020 este strict circumscrisă declarării stării de alertă în condițiile legii, considerăm că orice derogare de la normele acesteia ar putea fi instituită de legiuitor numai în condițiile subzistenței stării de alertă. În raport însă cu data dezbaterii și adoptării Legii pentru modificarea și completarea Legii viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr. 164/2015, se constată că starea de alertă încetase. În aceste condiții, considerăm că se impune reanalizarea de către Parlament a întregii soluții legislative înscrise la art. III din legea supusă reexaminării, în vederea clarificării normelor aplicabile procedurii de ocupare a posturilor din cadrul Institutului de Promovare a Vinului Românesc", conchide șeful statului.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























