Președintele Klaus Iohannis a fost primit de președintele Republicii Singapore, Halimah Yacob, la Palatul Prezidențial Istana, șeful statului român afirmând că discuțiile au vizat aprofundarea și extinderea relațiilor bilaterale dintre România și Singapore.
Iohannis a fost însoțit de soția sa, Carmen, în vizita la Palatul Prezidențial Istana.
”Discuții excelente cu președintele Republicii Singapore Halimah Yacob despre modalitățile de a aprofunda și a extinde relațiile bilaterale dintre România și Singapore, bazate pe aceleași valori și principii”, a scris el pe Twitter.
Președintele Klaus Iohannis a început, luni, o vizită oficială în Japonia, urmată de o vizită de stat în Republica Singapore, joi și vineri. În Singapore, este prima vizită a unui președinte român în ultimii 20 de ani.
”Consolidarea rolului României în spațiul indo-pacific este un obiectiv important al politicii externe a României, având în vedere reașezările geopolitice globale, dar și interesul de a consolida dialogul politic, relațiile economice și cele investiționale, cu accent pe domenii de vârf. Totodată, România, ca stat membru al Uniunii Europene, acționează în baza și pentru valorificarea Strategiei UE pentru Cooperare în Indo-Pacific, adoptate în 2021, aducând o contribuție solidă la implementarea acesteia”, a transmis Administrația Prezidențială.
Vizita de stat a președintelui Klaus Iohannis în Republica Singapore marchează intrarea relației bilaterale într-o nouă etapă de dezvoltare, ”având în vedere convergența de valori și principii, fiind prima vizită la nivel de Președinte al României în această țară, în ultimii 20 de ani, respectiv în contextul în care în anul 2022 au fost sărbătoriți 55 de ani de relații bilaterale”.
Președintele Klaus Iohannis are programate convorbiri oficiale cu președintele Halimah Yacob și cu prim-ministrul Lee Hsien Loong.
”Obiectivul principal al acestei vizite este dinamizarea relațiilor bilaterale, în acord cu potențialul acestora, mai ales în plan economic-investițional. Agenda vizitei de stat în Singapore cuprinde și intensificarea cooperării în domeniile IT, educație, cercetare, securitate alimentară, conectivitate, securitate cibernetică și înalte tehnologii, combaterea schimbărilor climatice și tranziția verde”, a arătat Administrația Prezidențială.
Potrivit acesteia, în materie de cooperare economică și sectorială între România și Singapore, pornind de la dinamica pozitivă a schimburilor comerciale în ultimii ani, inclusiv de la faptul că țara noastră este al treilea mare furnizor din Uniunea Europeană de servicii IT în Singapore, interesul României vizează aprofundarea și amplificarea acestui palier de colaborare, prin inițierea de noi proiecte bilaterale.
”De asemenea, cu prilejul vizitei, va fi promovat interesul României pentru atragerea investițiilor singaporeze, inclusiv în ceea ce privește proiectele prioritare de interconectare din cadrul Inițiativei celor Trei Mări, în contextul în care Președintele Klaus Iohannis găzduiește la București, în acest an, Summitul acestei platforme, alături de Forumul de Afaceri, iar unul dintre obiectivele urmărite este creșterea contribuțiilor la Fondul de Investiții al Inițiativei”, a precizat instituția citată.
Totodată, Președintele României va sublinia contribuția țării noastre la securitatea alimentară globală și va prezenta potențialul pe care portul Constanța și Dunărea le au pentru conectarea cu Europa Centrală și nu numai.