Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR privind neconstituționlitatea legii pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în care arată că proiectul nesocotește principiul constituțional al bicameralismului, în virtutea căruia o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră.
”În data de 8 mai 2023, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x nr. 14/2022).nLegea supusă controlului de neconstituționalitate are ca obiect de reglementare completarea Codului de procedură civilă cu dispoziții referitoare la ordinea judecării proceselor în materie civilă”, se arată în sesizarea către CCR.
Președintele afirmă că, fără a pune în discuție necesitatea unei mai bune organizări a administrării actului de justiție, ca serviciu public oferit justițiabililor, în deplin respect pentru aceștia și toți participanții la actul de justiție, în forma transmisă la promulgare, Legea pentru modificarea art. 215 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa referitoare la calitatea legii, ale art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 75 alin. (1) care consacră principiul bicameralismului, ale art. 124 alin. (3) referitor la independența judecătorilor și supunerea acestora numai legii, precum și ale art. 133 alin. (1) și 134 alin. (2) și (4) cu privire la rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii, prin raportare la art. 75 alin. (1), (4) și (5), coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. l).
”Forma trimisă la promulgare, în urma amendamentelor introduse de Camera Deputaților, Cameră decizională, elimină completarea adusă art. 522 alin. (2) din Codul de procedură civilă și adaugă legii criticate alte două articole, art. II, care instituie în sarcina CSM obligația creării unei secțiuni speciale pe pagina sa de internet în vederea sesizărilor, chiar și anonime, cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, respectiv art. III, care instituie în sarcina Secției pentru judecători a CSM obligații precum cea de a verifica o dată pe lună sesizările înregistrate cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă și cea de a informa președinții instanțelor în cazul cărora au fost primite sesizări, pentru a efectua verificări și informări în vederea respectării acestor dispoziții legale”, a spus șeful statului.
În sesizare se arată: ”Apreciem că, în forma transmisă la promulgare, legea criticată nesocotește principiul constituțional al bicameralismului, în virtutea căruia o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament. Prin urmare, considerăm că legea criticată, în forma transmisă la promulgare, nu răspunde cerințelor de predictibilitate, previzibilitate și claritate specifice calității legii, astfel cum este stabilită prin art. 1 alin. (5) din Constituție și nici principiului independenței judecătorilor și supunerii lor numai legii, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituție”, arată Klaus Iohannis.
”Astfel, în condițiile în care Camera Deputaților, Cameră decizională, a adoptat o prevedere referitoare la organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii și a instanțelor judecătorești, aceasta ar fi trebuit să procedeze la întoarcerea legii la Senat pentru art. II și III, pentru care aceasta era Cameră decizională și avea competența de a decide definitiv”, spune președintele.