Președintele Klaus Iohannis participă luni și marți, la Viena, la Forumul la nivel înalt Europa-Africa.
Luni, șeful statului va participa la dineul oficial oferit de cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, în onoarea șefilor de delegații.
Marți va avea loc întâlnirea șefilor de stat și de guvern în cadrul căreia președintele Iohannis va susține o alocuțiune. Ulterior, șeful statului va participa la Forumul la nivel înalt Europa-Africa.
Potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale, forumul își propune să consolideze parteneriatul pe termen lung al Uniunii Europene cu continentul african și va pune accent pe stimularea investițiilor sustenabile, crearea locurilor de muncă și pe avansarea cooperării în era digitală.
Totodată, este vizată impulsionarea implicării sectorului privat și fructificarea oportunităților de dezvoltare oferite de continentul african, în special în domeniul noilor tehnologii și al digitalizării.
La forum vor fi reprezentate la nivel înalt statele membre UE, ale Uniunii Africane, instituțiile europene, precum și instituțiile financiare internaționale. Vor participa reprezentanți ai mediului de afaceri de pe cele două continente, în special din domeniul inovației, digitalizării și start-up-urilor.
Sursa: agerpres.ro