Actual· 2 min citire

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor merg la controale cu mijloacele de transport în comun și utilizează telefoanele personale pentru a filma

Horia Constantinescu

Horia Constantinescu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 apr. 2022, 15:33

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) este subfinanțată în raport cu operațiunile pe care le desfășoară și s-a ajuns în situația în care inspectorii se deplasează la controale cu mijloacele de transport în comun. Din pricina carenței dotărilor, inspectorii se folosesc de telefoanele persoanele pentru a fotografia neregulile, a declarat, joi, președintele instituției, Horia Constantinescu.

„Vrem să transmitem că rezultatele per comisar ne fac una dintre cele mai performante autorități. Transmitem de câteva ori pe săptămână, prin intermediul presei, modul în care colegii noștri din întreaga țară își fac meseria. Ce vedeți este meritul lor și le mulțumim că de multe ori acțiunile de control sunt peste program, neremunerate, de multe ori fără a reuși să punem la dispoziția echipelor câte o mașină pentru a se deplasa la acțiunile de control. Măcar la bugetul anului viitor merităm o suprafinanțare pentru a putea face în continuare supra-acțiuni și a putea face consumatorii supermulțumiți”, a declarat Horia Constantinescu într-o conferință de presă.

Fiind întrebat cu ce se deplasează inspectorii ANPC la controale, Horia Constantinescu a afirmat: „Cu mijloacele de transport în comun, cu mașinile personale, nu vreau să cred că unii dintre aceștia folosesc bicicleta pentru că în anotimpul ploios ar trebui să stea în birou, dar sunt pe teren unde trebuie și lucrurile acestea se văd în raportări. Este adevărat că îmi este și jenă să îi întreb uneori cum au reușit să ajungă și cum au reușit să ducă la bun sfârșit acțiunile de amploare pe care le conduc".

Președintele instituției a comunicat că a primit asigurări că bugetul instituției pe care o conduce va proiecta pe viitor munca depusă de angajați.

„Suntem pe buzele tuturor miniștrilor când apar situații precum cele cu furnizorii de utilități și furnizorii de combustibil, acum avem convingerea că vom fi pe buzele dânșilor și când se va discuta rectificarea bugetară și bugetul de anul viitor, pentru că realmente ne este imposibil să ducem lucrurile la nivelul pe care ni l-am dori", a punctat președintele ANPC.

Conform lui Constantinescu, ANPC a inițiat procedura de achiziție a 361 de camere de filmat de tip bodycam, astfel încât toate controalele pe care le desfășoară să fie filmate, iar imaginile să fie prezentate ca probe în instanță, relatează adevarul.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News