Aeroportul Internațional „Henri Coandă” își confirmă statutul de monument al neglijenței și proastei gestionări. În timp ce taxele de aeroport sunt la nivel european, pasagerii care tranzitează terminalele sunt întâmpinați de o priveliște demnă de o clădire dezafectată: apa de ploaie se scurge în șuvoaie prin acoperișul găurit, direct pe podelele tranzitate de mii de turiști. Reacția „tehnologică” a conducerii? O desfășurare penibilă de găleți și ligheane din plastic, așezate strategic printre fluxurile de pasageri.
Infrastructură de lumea a treia sub ochii Europei
Imaginile filmate de un pasager revoltat nu mai lasă loc de interpretări: tavanul unuia dintre terminale a cedat sub presiunea precipitațiilor, transformând zona de așteptare într-o veritabilă cascadă interioară. În loc de investiții serioase în mentenanță și reparații capitale, administrația aeroportului oferă soluții de avarie care ar stârni râsul, dacă n-ar provoca plânsul.
Efectul este unul devastator pentru imaginea țării. Turiștii străini, abia aterizați în România, sunt nevoiți să facă slalom printre bălți și recipiente de uz casnic, oferind o primă impresie de țară eșuată la capitolul infrastructură elementară. Este o umilință publică pe care conducerea aeroportului pare să o accepte cu un ridicat din umeri, în timp ce siguranța și confortul pasagerilor sunt trimise în plan secund.
Unde se duc banii din taxe? Managementul „picăturii cu picătură”
Această nouă avarie pune din nou pe tapet întrebarea legitimă a publicului: unde ajung profiturile uriașe realizate de Compania Națională Aeroporturi București? În timp ce salariile din conducere sunt de ordinul miilor de euro, investițiile în acoperișul terminalelor par să fi fost uitate în sertare pline de praf.
Nu este prima dată când Otopeniul „plouă” la interior, însă persistența acestor probleme arată o nepăsare cronică și o incapacitate managerială de a gestiona o clădire publică de importanță strategică. A recurge la găleți și ligheane într-un aeroport internațional în anul 2026 reprezintă nu doar o improvizație balcanică, ci o insultă la adresa fiecărui pasager care plătește tarife de lux pentru servicii de lumea a treia.
O „poartă aeriană” transformată în canalizare deschisă
Degradarea continuă a terminalelor de pe Otopeni subliniază un eșec sistemic. Ceea ce ar trebui să fie mândria infrastructurii românești s-a transformat, sub actuala conducere, într-un spațiu insalubru unde singurul lucru care funcționează „ceas” este picătura care cade din tavan.
