Halucinant. Ce bombă uriașă ascunde Ordonanța inofensivă despre Orchestra UE

Halucinant. Ce bombă uriașă ascunde Ordonanța inofensivă despre Orchestra UE
O ordonanță de urgență aparent inofensivă prin care Guvernul Dăncilă anunța că înființează Orchestra UE conține prevederi care nu au nicio legătură nu acest subiect, prin care Executivul atacă băncile și BNR.
Ordonanța privind înființarea Orchestrei UE a fost adoptată în ședința de Guvern din 17 ianuarie și a trecut aproape neobservată.
Documentul a fost inițiat de Ministerul Culturii (forma inițială cu doar 4 articole poate fi văzută aici), dar a primit un nume suspect: "Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare".
Sub acest titlu ofertant, Darius Vâlcov, consilierul economic al premierului Viorica Dăncilă a introdus câteva prevederi prin care obligă Consiliul Concurenței să finalizeze în timp scurt anchetele solicitate de Ministerul de Finanțe.
„Soluția există și a fost introdusă în ultima OUG. Le-a scăpat marilor artiști. Există o obligație acolo. Faimosul Consiliu al Concurenței să nu mai tărăgăneze. OUG spune așa: în trei luni trebuie să dai primele indicii și în șase rezultatul final. Și ministrul Finanțelor este pregătit să ceară intervenția Consiliului Concurenței, să vedem dacă există vreo înțelegere. Domnul Zamfir a fost aici și a arătat cum în 2008 au dat-o pe față această tendință. Acum vor fi obligați să prezinte în șase luni raportul final", a spus recent Darius Vâlcov.
Darius Vâlcov a mai spus că imediat cum se publică ordonanța, ministrul Finanțelor este pregătit să ceară pentru Robor și pentru euro intervenția Consiliului Concurenței.
De ce durează mult anchetele Concurenței
Procedurile pe care trebuie să le urmeze Consiliul Concurenței sunt numeroase și necesită mult timp, pornind de la analiza unei sesizări, până la începerea efectivă a unei investigații, care cuprinde mulți pași, și până la elaborarea unui raport final.
Este un întreg lanț de proceduri, una dintre acestea fiind sesizarea Comisiei Europene și așteptarea unui răspuns din partea acesteia, fapt care necesită iarăși timp, potrivit Hotnews.
De ce Ministerul Justiției nu și-a dat avizul
Legea Concurenței prevede clar că autoritatea de concurență este independentă, ceea ce face ca orice reglemntare de acest tip să fie ilegală și împotriva practicilor UE.
Fiind o ordonanță care încalcă legislația UE, în condițiile în care activitatea Consiliului Concurenței trebuie să fie total independentă politic, Ministerul Justiției nu a vrut să semneze până acum. Însă, presiunile asupra Ministerului Justiției sunt uriașe, potrivit surselor HotNews.ro.
Consiliul Concurenței a declanșat o analiză a nivelului ROBOR din ultima perioadă, având în vedere fluctuația indicatorului după apariția, la finele anului trecut, a Ordonanței de Urgență 114/2018, a declarat, luni, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
"Avem o analiză pe zona de ROBOR. Ne uităm la ROBOR, nu și la curs, pentru că au fost dezbateri în spațiul public și suntem foarte interesați să vedem efectele Ordonanței 114 (OUG 114/2018)", a spus Chirițoiu.
Întrebat dacă urmează să fie declanșată o investigație aprofundată pe această temă, el a răspuns: "Ca politică a instituției, nu vă spunem niciodată ce urmează să declanșăm".
Șeful Concurenței: Mă surprinde că se pot lansa atât de ușor acuzații fără să faci o minimă verificare
În legătură cu afirmațiile senatorului ALDE Daniel Zamfir, potrivit căruia Consiliul Concurenței nu a sancționat, în 2008, mai multe bănci suspectate că s-ar fi înțeles pentru a manipula nivelul ROBOR, Chirițoiu a afirmat că investigația de la acel moment nu a identificat dovezi în acest sens.
"Recunosc că este o surpriză pentru mine să fac acum, în 2019, o declarație despre evenimente din 2008, dar avem de-a face cu o ciocnire între mari actori, între titani, și atunci mai apar și ricoșeuri, pagube colaterale, se mai rătăcește câte un glonț și ajungem noi să vorbim de aceste subiecte de acum 11 ani. Procedural, lucrurile au fost în regulă. Investigația a fost finalizată, decizia s-a luat conform procedurilor legale, iar ordinul de închidere a investigației există și se află de ani de zile postat pe site-ul instituției. Mă surprinde că se pot lansa atât de ușor acuzații fără să faci o minimă verificare, fără să contactezi instituția sau să verifici site-ul. Ar fi fost foarte simplu ca aceste afirmații false să nu fie făcute publice", a susținut Chirițoiu.
În plus, potrivit acestuia, la acel moment, Comisia Europeană, care investiga astfel de practici la nivel comunitar, a aplicat amenzi în Marea Britanie și ar fi făcut acest lucru și pentru băncile din România, dacă ar fi existat dovezi că acestea au încălcat legea.
"Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în 2008, atunci a fost apogeul crizei, s-a prăbușit o mare bancă americană, a fost panică în toată lumea și la noi a crescut foarte mult ROBOR-ul. S-a pus problema de ce. Din cauza acestei crize financiare globale sau din cauza unui comportament de înțelegere între bănci într-un anumit moment, într-o lună? Asta ne-a cerut BNR, se pare, la vremea respectivă să analizăm. Spun 'se pare', pentru că cel care a declanșat investigația, predecesorul meu, nu mai este în viață. Raportul nostru nu a găsit dovezi că ar fi existat o înțelegere în acel moment", a relatat președintele Concurenței.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























