Actual· 2 min citire

Germania, în ALERTĂ din cauza noilor tulpini! Măsuri DRASTICE după bilanțul negru de COVID-19: LOCKDOWN prelungit cu 30 de zile

coronavirus Foto: Pixabay.com

coronavirus Foto: Pixabay.com

Scris de Ioana Stanescu Publicat: 19 ian. 2021, 21:49

Germania a prelungit carantina națională cu 30 de zile în urma apariției noilor variante de coronavirus. În ultimele 24 de ore au murit 1.000 de oameni iar infectările se înmulțesc accelerat. Cancelarul Angela Merkel i-a convocat pe șefii landurilor cu care a convenit extinderea LOCKDOWN-ului.

Germania a extins carantina națională până la 14 februarie, cu impunerea unor noi reguli, în primul rând purtarea obligatorie a măștilor în magazine și în transportul public, scrie The Guardian.

În cadrul unui summit virtual, Angela Merkel și șefii din 16 landuri federale au fost de acord să continue impunerea restricțiilor privind adunările și închiderea grădinițelor, școlilor, restaurantelor și magazinelor neesențiale până la mijlocul lunii viitoare.

O nouă regulă va interzice populației să poarte măști confecționate acasă sau eșarfe în magazine sau în trenuri și autobuze, impunând folosirea "măștilor clinice".

Landul german din sud Bavaria și Austria au introdus deja săptămâna aceasta reguli de purtare a măștilor FFP2, deși mai mulți virusologi avertizează că măștile respiratorii trebuie montate profesional pentru a garanta eficiența protecției împotriva noului coronavirus.
o protecție eficientă.

Cancelarul Angela Merkel și șefii landurilor federale au convenit, de asemenea, să  urmărească reducerea în continuare a contactelor în mijloacele de transport public, dar fără oprirea completă a traficului de autobuze și metrou din interiorul orașului, așa cum se discuta anterior.

Companiile de transport în comun au anunțat că ar putea oferi vagoane sau autobuze suplimentare la orele de vârf, pentru a reduce aglomerațiile, iar firmele vor fi încurajate să își lase angajații să lucreze de acasă.

Germania a înregistrat aproape 1.000 de decese din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore și 11.369 de noi infecții. Până marți seară se raportaseră deja în ultimele 24 de ore - peste 9.000 de infectări noi și aproape 700 de decese noi. De la începutul pandemiei, Germania a raportat 2.068.678 de contaminări și 48.791 decese.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual