Actual· 1 min citire

Furtuna a provocat dezastre în Maramureș: copaci căzuți, mașini distruse și acoperișuri smulse

Furtuna a provocat dezastre în Maramureș: copaci căzuți, mașini distruse și acoperișuri smulse

Furtuna a provocat dezastre în Maramureș: copaci căzuți, mașini distruse și acoperișuri smulse

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 iun. 2017, 15:09

O ploaie torențială însoțită de vijelii și grindină a doborât la pământ, vineri, în municipiul Baia Mare, mai mulți copaci, distrugând parțial mai multe autovehicule parcate, potrivit dispeceratului ISU Maramureș.

Ploaia și vântul puternic au rupt crengile unor copaci, care, în cădere, au ajuns pe plafonul unor autoturisme parcate în apropiere, arată sursa citată.

De asemenea, vântul puternic a smuls acoperișul unui bloc.

Echipajele de pompieri ale ISU Maramureș și societății de apă Vital Baia Mare s-au aflat în teren pentru a degaja copacii rupți de vânt și a desfunda canalizarea.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aflat în teren, a precizat că nu au fost înregistrate victime, doar pagube materiale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News