Cazul Alexandra: Procurorului i s-a făcut pielea de găină când a procesat ce a povestit criminalul

Cazul Alexandra: Procurorului i s-a făcut pielea de găină când a procesat ce a povestit criminalul
Avocatul familiei Luizei Melencu, Tinel Pop, a declarat, joi, că părinții Alexandrei Măceșanu au purtat o scurtă discuție cu procurorul de caz, la Caracal. În momentul în care oamenii i-au cerut detalii despre fata lor, însă, a spus avocatul, procurorul a refuzat să facă publice informații din anchetă și "i s-a făcut pielea de găină când a procesat, în mintea dânsului, ce a povestit criminalul".
"Nu știu dacă el știa (că părinții Alexandrei și Gheorghe Dincă s-au aflat, joi, sub același acoperiș, la audieri, n.r.), părinții Alexandrei la un moment dat, din discuțiile purtate, au înțeles ce proceduri urmează a fi făcute, dar nu s-au întâlnit în mod efectiv. Părinții Alexandrei au dat o declarație în altă cameră, iar el a fost adus în locul unde au fost părinții Alexandrei în alt timp. Nu s-au întâlnit, nu s-au văzut", a spus Tinel Pop.
Întrebat dacă le-a văzut reacția când și-au dat seama că sunt cu criminalul sub același acoperiș, acesta a replicat: "Sunt niște oameni simpli, de un bun simț extraordinar, au venit, au dat un supliment de declarație pe un anumit aspect ce privește un anumit telefon și un număr de telefon, și lucrurile astea au însemnătate deosebită în dosar, și au povestit. Procurorul a stat la dispoziția lor și le-a spus: Spuneți ce întrebare vreți dumneavoastră, vă ajut, vă lămuresc. A explicat poziția dânsului privind ancheta. A explicat și niște lucruri, unele chiar confidențiale, despre partea Alexandrei din anchetă, dar care cred a vrut să-i ajute să înțeleagă că procurorul nu este genul cum a fost prima anchetă."
Ulterior, întrebat de jurnaliști ce i-a interesat pe părinți să știe despre ultimele clipe din viața fiicei lor, avocatul a declarat: "La un moment dat, au pus niște întrebări mai de detaliu, iar domnul procuror a spus: Nu pot să vă dau detaliile acestea, eu le știu. Și acum, să vă spun serios, i s-a făcut pielea de găină când a procesat, în mintea dânsului, ce a povestit criminalul cum a făcut cu... I s-a făcut pielea de găină, la modul vizibil. Dar n-a zis. A spus 'Nu pot să vă spun așa ceva'. "
Citește și:
- 06:59 - Liderul unei grupări religioase din Cluj, arestat pentru că ar fi agresat cel puțin patru minore. Cum acționa bărbatul
- 23:36 - Kelemen Hunor: „Nu putem doborî nicio dronă, deși intră peste noi”
- 23:32 - Kelemen Hunor, avertisment dur: „Dacă îl alegi pe Tomac, îl alegi pe Băsescu. Acest guvern este o invenție românească, un monstru când aprinzi lumina”
- 23:07 - Incendiu în apropierea unei pensiuni din Sulina. Pompierii au intervenit cu ambarcațiuni pentru stingerea focului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























