Actual· 1 min citire

Doi morți în Capitală, în această dimineață, în urma unor accidente rutiere

Doi morți în Capitală, în această dimineață, în urma unor accidente rutiere

Doi morți în Capitală, în această dimineață, în urma unor accidente rutiere

Publicat31 oct. 2019, 09:48
Actualizat1 nov. 2019, 18:39

Poliția rutieră informează că în urma a două accidente produse în această dimineață în Capitală, au murit două persoane. 

Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit, joi, după ce a fost lovit de o maşină pe Şoseaua Berceni, pe sensul de ieşire din Bucureşti.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, a informat Biroul de presă al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Accidentul s-a produs în jurul orei 05,30.

Un bărbat de 45 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce a fost lovit de o maşină pe Bulevardul Iuliu Maniu, a anunţat Brigada Rutieră a Capitalei.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0. Accidentul s-a produs în zona Liceului numărul 8, circulaţia auto fiind restricţionată pe benzile 2 şi 3 ale bulevardului sensul de ieşire din Bucureşti.

Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

"În jurul orei 06,00, conducătorul unui autovehicul care se deplasa pe Bulevardul Iuliu Maniu, sensul de ieşire din Bucureşti, în dreptul Liceului nr. 8, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 45 de ani", a informat Poliţia Rutieră.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual