Actual· 2 min citire

DNA NU a găsit cei 175.000 de euro primiți de RADU MAZĂRE

DNA NU a găsit cei 175.000 de euro primiți de RADU MAZĂRE

DNA NU a găsit cei 175.000 de euro primiți de RADU MAZĂRE

Publicat14 apr. 2014, 17:10
SursăMediafax

Procurorii DNA nu au găsit "în materialitatea lor" cei 175.000 de euro despre care susțin că i-ar fi luat mită Radu Mazăre, însă, în vederea recuperării lor, au pus sub sechestru aproape 19.000 de euro, au declarat luni, pentru MEDIAFAX, surse judiciare, citând din acte ale anchetatorilor.

Potrivit surselor citate, procurorii anticorupție au încercat să identifice și să pună sechestru asigurător pe 175.000 de euro, sumă pe care, susțin ei, ar fi luat-o mită primarul Constanței de la omul de afaceri Avraham Morgenstern.

Într-un document al anchetatorilor, procurorii notează că banii nu au fost găsiți integral, astfel că încearcă sechestrarea altor bunuri, până la concurența acestei sume.

"În consecință, având în vedere că suma de 175.000 de euro, primită drept mită de inculpatul Mazăre Radu Ștefan, nu a mai fost găsită în materialitatea sa, este necesară instituirea măsurii asigurătorii, a sechestrului în vederea confiscării prin echivalent a sumei de 175.000 de euro", se arată în documentul citat de sursele MEDIAFAX.

Conform aceluiași document, anchetatorii au găsit, la perchezițiile făcute în locuința lui Radu Mazăre, 18.550 de euro și 114 de dolari, iar asupra acestor sume s-a instituit măsura sechestrului asigurător.

Astfel, arată sursele citate, procurorii au depus banii la o unitate bancară, "într-un cont pe numele lui Radu Mazăre, la dispoziția PICCJ - DNA".

Primarul Constanței, Radu Mazăre, și omul de afaceri Avraham Morgenstern, acuzat i-ar fi dat mită edilului 175.000 de euro pentru a-și asigura câștigarea contractului pentru construirea locuințelor sociale din campusul "Henri Coandă", au fost eliberați din arestul Poliției Capitalei în 9 aprilie, după ce instanța supremă a decis cercetarea lor în libertate, sub control judiciar.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost contestată de procurori Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Mazăre și Morgenstern au fost reținuți în 8 aprilie, după audieri la sediul central al DNA.

Primarul Constanței este acuzat de procurorii anticorupție că a luat mită de la Avraham Morgenstern pentru a ajuta firma acestia să câștige licitația și pentru a mări, ulterior, valoarea contractului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News