Niciodată bătrâna expresie "a fi sub scut" nu a reprezentat succesul așa cum a făcut-o zilele acestea, după inaugurarea Scutului antirachetă de la Deveselu. Un proiect care s-a întins pe durata a două administrații americane și asumat de echipe politice diverse de la București – semnul unei consistențe strategice pe care România o are incontestabil.
Inaugurarea de la 12 mai intră în seria proiectelor majore, nu multe, pe care Bucureștiul le-a marcat în raport cu spațiul euroatlantic. Integrarea în NATO, integrarea în UE și… Scutul.
După ce fanfarele au tăcut, steagurile au încetat să mai fluture și oficialii au plecat, rămâne întrebarea fundamentală: cum va fructifica România, dincolo de umbrela strategică, faptul că a devenit, vorba unui oficial american, „un luptător care se bate la o categorie superioară de greutate”? Cum va face ca scutul să devină oportunitate și nu capăt de drum. Așa cum nu s-a întâmplat cu integrarea euroatlantică din 2007, care a lăsat senzația amară că Bucureștiul nu a avut niciodată un proiect post aderare.
Despre asta va fi vorba în acest material. Cum poate România valorifica Scutul până la capăt, ce nu ar trebui să (mai) facă și ce ar trebui să facă, chiar dacă asta ne aduce inevitabil la elefantul din camera - Federația Rusă.
Dar să o luăm pe rând.
Miza economică – un pariu pierdut Odată intrată în UE, România avea, teoretic două cărți fundamentale de jucat. Prima, economică. Dimensiunile sale în raport cu vecinii o făceau potențial candidat la funcția de actor regional semnificativ. Proiectul a fost ratat.
În timp ce polonezii, cehii sau ungurii și-au creat proprii „campioni regionali”, pe care i-au susținut, încurajat și proiectat în exterior, România a ratat aproape toate țintele. Între primele companii energetice din regiune, de pildă, cea mai mare este PKN Orlen din Polonia (20 miliarde de euro cifră de afaceri în 2015), a doua companie este MOL (16 miliarde Euro).
România, singurul stat din regiune cu resurse semnificative și tradiție în rafinare și exploatare nu se află cu nicio companie în primii zece (Petrom, la un moment dat mult peste MOL-ul unguresc, a ajuns astăzi de 4 ori mai mic!). Mai mult, în acest top, polonezii au cinci companii, cehii doua, ungurii una si ucrainenii două.
Citește continuarea pe adevarul.ro
