Cancerul de piele poate provoca moartea unei persoane în mai puțin de un an, celule bolnave putând da metastaze în alte organe, de la creier și plămân până la oase. Specialiștii susțin, însă, că astfel de complicații pot fi evitate printr-o metodă simplă, nedureroasă.
Tipuri de cancer de piele:
1. Carcinomul bazocelular este o formă de cancer care se manifestă local, de cele mai multe ori la nivelul feței. De obicei apare la persoane cu vârste peste 50 de ani, cu piele deschisa la culoare, pe leziuni preexistente, sub forma unor pete maronii, care dezvoltă în timp cruste. Dacă nu este tratat la timp, acest tip de cancer produce ulcerații mari, infecții și sângerări.
Există însă și cazuri când carcinomul bazocelular metastaziază, adică produce leziuni și la nivelul altor organe, întrucât celule canceroase se pot extinde la alte organe prin sistemul circulator și cel limfatic.
„Dacă este localizat în apropierea unor orificii, poate să invadeze gura, ochii, fosele nazale. Dacă pătrunde în ochi, evoluția este foarte gravă și se ajunge la scoaterea ochiului, altfel cancerul poate invada și creierul”, explică medicul primar dermatolog Alexandru Pirici, șeful Secției Dermato-Venerologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea.
2. Carcinomul spinocelular Localizat în general la nivelul buzei, antebrațelor și a decolteului, carcinomul spino-celular este o formă de cancer întâlnită frecvent în rândul celor care se expun foarte mult la soare. De asemenea, tumora este frecvent întâlnită și în rândul persoanelor fumătoare, scrie adevarul.ro.