Coronavirus - România: 54009 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

CRISTIAN DAVID, URMĂRIT PENAL pentru abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii

Wednesday, 05 March 2014, 16:34 Sursă: Mediafax

"Ca urmare a îndeplinirii procedurilor legale prevăzute de art. 109 din Constituţia României, art.12 şi art.19 din Legea 115/1999 privind Responsabilitatea ministerială, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de David Cristian, la data faptelor având funcţia de ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de DNA.

Procurorii i-au prezentat lui David, miercuri, acuzaţiile şi calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod procedură Penală.

Fostul ministru a declarat, la ieşirea de la DNA, că dosarul care îl vizează este o confuzie regretabilă, care trebuie lămurită cât mai repede, precizând că va aduce toate documentele care îi vor fi cerute de anchetatori.

"Aşa cum am precizat de la bun început, am toată disponibilitatea de a pune la dispoziţia procurorilor DNA toate datele, informaţiile şi precizările necesare să clarifice această situaţie. Eu socotesc că este o confuzie regretabilă, care trebuie lămurită cât mai repede. Acest lucru sper să-l fac cât de curând. Este tot ceea ce pot declara în această fază", a spus Cristian David.

În 27 februarie, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală pentru Cristian David, înştiinţând în acest sens şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea formulării cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Cristian David a fost trimis preşedintelui Traian Băsescu în 26 februarie, de procurorul general Tiberiu Niţu.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, Cristian David, pentru abuz în serviciu sub forma participaţiei improprii, uz de fals şi fals în declaraţii, care ar fi fost făcute pentru a justifica 60.000 de euro.

Potrivit referatului procurorilor, pentru a justifica, în declaraţia de avere depusă la 14 iunie 2013, intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David a consemnat în fals, la rubrica "venituri din alte surse", primirea a 60.000 de euro, cu titlu de "restituire împrumut", de la mama sa.

"Pentru ca, la rândul său, mama demnitarului să poată justifica deţinerea legală a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului său, acesta a efectuat demersuri astfel încât, cu o persoană de încredere, a fost încheiat formal un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament în care se atesta, în mod nereal, faptul că mama ministrului delegat ar fi vândut acelei persoane un apartament în judeţul Prahova pentru suma de 60.000 euro. Această sumă a fost justificată de ministrul delegat printr-un aşa-zis împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca să-şi construiască o casă şi la momentul încheierii actului care ar atesta vânzarea fictivă a apartamentului menţionat, mama sa i-ar fi «restituit» împrumutul", au scris procurorii în documentul citat.

Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada premergătoare încheierii actul de vânzare-cumpărare aparent, Cristian David "a fost profund preocupat" de necesitatea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare între mama sa şi o altă persoană, întrucât nu deţinea un act licit pentru suma de 60.000 euro pe care trebuia să o menţioneze în declaraţia sa de avere.

În 26 februarie, Cristian David şi-a dat demisia din funcţia de ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, alături de ceilalţi miniştri liberali din Guvern.

În aceeaşi zi, după ce DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa, Cristian David a demisionat şi din calitatea de membru al PNL, spunând că a luat această deciziei pentru a nu afecta imaginea partidului urmare a acuzaţiilor procurorilor.

În acelaşi dosar, mama lui Cristian David, Georgiana Dumitrescu, este urmărită penal pentru uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale, procurorii anticorupţie aducându-i la cunoştinţă acuzaţiile.

Potrivit DNA, Georgiana Dumitrescu ar fi acceptat încheierea unui antecontract de vânzare-cumpărare a unui imobil situat în oraşul Azuga, iar ulterior, a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică la 30 august 2013, ambele cu conţinut nereal şi destinate folosirii, de către fiul său, Cristian David, cu titlu de documente justificative în procedura de evaluare a averii sale, aflată pe rolul ANI, cu consecinţa exonerării acestuia de răspundere patrimonială.

Procurorii anticorupţie îl cercetează în aceeaşi cauză şi pe consilierul juridic Marius Constantin Stoica, pentru abuz în serviciu cu participaţie improprie, sub forma complicităţii şi fals material în înscrisuri oficiale, sub forma complicităţii.

Faţă de acesta, DNA a dispus, în 27 februarie, control judiciar pe durata anchetării sale în acest dosar.

Potrivit procurorilor, în 21 iunie 2013, Cristian David i-ar fi spus lui Stoica că nu putea justifica o sumă de bani menţionată în declaraţia sa de avere, respectiv 60.000 de euro. Stoica i-ar fi oferit lui David ajutorul, spunându-i că Adinei Maria Hadzhieva este dispusă să încheie în mod nereal un antecontract de vânzare-cumpărare şi ulterior un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică cu Georgiana Dumitrescu.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL