Cristela Georgescu, în lacrimi printre sinistrații loviți de soartă: ”Îmi vine să urlu, doar la război mai vezi așa ceva”

”Tot răul spre bine, noi am dorit să intrăm dimineață pe Neagra și nu am fost lăsați. Acolo, mă rog, sunt lucrări intensive și pur și simplu ne-am mobilizat pe loc să venim. Dumnezeu ne-a trimis pe cineva din zonă și ne-a spus că aici nu ajunsese nimeni.

Starea mea acum este cea a unui om care are o cană cu apă și e nevoie să irige un deșert. Este o frustrare atât de mare că nu poți face, nu e vorba de materiale, pentru că sunt atâtea ajutoare care pot ajunge, dar să stai de vorbă, să asculți, să îți spună povestea lor, este o lecție de smerenie și de omenie extraordinară.

Mie îmi vine să urlu pur și simplu ca un animal înjunghiat. Nu cred că cineva care are inimă și suflet poate să....este ceva, doar la război mai vezi așa. Oamenii au atâta demnitate. Am fost la oameni care erau izolați și au spus: Nu ne lăsați nouă, mai jos e bunică cu trei nepoței, mama lor nu se simte bine, mergeți la ei, sunt alții mai rău.

Am fost la Puzdra, puțin mai sus, ți se face pielea de găină. Ne-a povestit un domn, acolo, că și-a urcat soția și copiii în grajd atunci când a venit viitura.

Fac un apel dacă poate cineva să vină cu un buldozer la Puzdra, sus, jumătate din munte a căzut pe ultima casă. Nici la lopată nu reușim să facem ceva într-o săptămână”, a declarat Cristela Georgescu, la Realitatea PLUS.