Criminalul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a fost prins când încerca să fugă

Criminalul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca a fost prins când încerca să fugă
Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, patru pacienţi şi a rănit alţi nouă cu un stativ de perfuzie.
Agresorul are 38 de ani şi este din comuna Săgeata, judeţul Buzău, fiind fără ocupaţie. El a fost internat voluntar cu sevraj etilic în cursul zilei de joi. După producerea atacului, a încercat să fugă şi a fost imobilizat de un poliţist, aflat în unitatea medicală pentru internarea unui alt pacient, scrie Agerpres.
IPJ Buzău a anunţat că incidentul a avut loc în jurul orei 3, agresorul fiind imobilizat de un echipaj aflat întâmplător în zonă. Bărbatul a fost prins când încerca să fugă din spital. Curtea spitalului este înţesată de zeci de poliţişti şi jandarmi, care sunt coordonaţi de procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Măcel la un spital de psihiatrie din Buzău: un pacient a ucis 4 oameni și a rănit alți 9
Medicina Legală a sosit, duminică, la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, pentru a prelua cele trei cadavre ale victimelor care au murit pe loc în urma atacului.
Citește și:
- 19:17 - Soluția de avarie pe Linia 5. Primăria Capitalei montează 5.000 de stâlpișori din cauciuc, după ce a „uitat” să prevadă separatoare în proiectul inițial
- 19:05 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
- 18:59 - Trafic feroviar blocat în Maramureș. Incendiu la locomotiva unui tren cu 120 de călători
- 18:45 - S-au găsit bani prin SAFE, din buzunarul românilor, pentru drumul expres care va conecta frontiera cu Ucraina
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














