Actual· 4 min citire

Corpurile neînsuflețite a două persoane, decedate la Azilul din Bărdești, exhumate de anchetatori

Corpurile neînsufleţite a două persoane, decedate la Azilul din Bărdeşti, exhumate de anchetatori

Corpurile neînsufleţite a două persoane, decedate la Azilul din Bărdeşti, exhumate de anchetatori

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 dec. 2023, 20:56

Luni, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), însoțiți de polițiști și specialiști în medicină legală, au procedat la exhumarea cadavrelor a două persoane care au decedat în luna decembrie 2022 la Centrul de Îngrijire și Asistență Căsuța lu' Min din satul Bărdești, comuna Sântana de Mureș.

Surse din cadrul anchetei susțin că cele două persoane, de sex feminin, una născută în anul 1990, iar cea de-a doua în 1992, ambele decedate în 2022, au fost înhumate în cimitirul din satul Bărdești.

La acest azil, în data de 27 iulie, au fost identificate șapte persoane cu dizabilități cazate în subsolul căminului printre materiale de construcții, cu saltele așezate direct pe podea, în urma unui apel la 112, trei persoane fiind cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane în formă continuată, 59 acte materiale.

Noua escrocherie sentimentală care face ravagii pe internet: Infractorii se prezintă drept medici în zonele de război. Sfaturile Poliției Române

Cei trei inculpați din "Dosarul azilului din Bărdești" - un angajat al Penitenciarului Târgu Mureș, care încasa chiria pe spațiul respectiv, un agent de poliție și mama acestuia, care figura ca fiind directoarea centrului social de la Bărdești - sunt în arest preventiv până la data de 26 decembrie 2023, inclusiv, după ce au fost reținuți, la sfârșitul lunii iulie, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș și de procurorii DIICOT.

Din cercetări a reieșit că, în anul 2020, suspecții ar fi constituit un grup infracțional, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obținerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilități, prin încasarea, sub paravanul unei asociații, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparținători.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, banii destinați îngrijirii persoanelor vătămate ar fi fost folosiți cu preponderență în beneficiul membrilor grupării.

Presa vieneză: Americanii i-au convins pe austrieci să accepte România în Schengen. Mărul otrăvit: vom fi nevoiți să primim zeci de mii de migranți

"Persoanele vârstnice ori cu dizabilități, internate în locațiile gestionate de asociație, ar fi fost supuse unor tratamente inumane și degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică și psihică, privare de libertate, neadministrarea tratamentului medical adecvat, lipsa îngrijirii și asigurarea igienei. La data de 27 iulie a.c., au fost identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilități, aflate în subsolul unei clădiri aparținând asociației, cazate în condiții improprii, printre materiale de construcții, cu saltele așezate direct pe podea. În aceeași clădire, într-o încăpere de aproximativ 3 metri pătrați, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică și în imposibilitatea de a comunica", a mai precizat DIICOT.

Anchetatorii subliniază că, până la acest moment, au fost identificate 56 de persoane cazate în spațiile asociației, majoritatea aflate în evidența DGASPC Maramureș și Covasna.

Una dintre fetele care s-au sinucis la Lupeni ar fi chemat poliția acasă cu o zi înaintea tragediei. Tânăra se plângea că e bătută de părinți

La sfârșitul lunii iulie, în urma unui apel primit în Dispeceratul Integrat pentru Apeluri de Urgență 112, la Centrul de Îngrijire și Asistență "Căsuța lu' Min", din comuna Sântana de Mureș, satul Bărdești, au fost identificate 30 de persoane, dintre care 7 persoane erau ținute la subsolul clădirii, în condiții improprii, scrie Agerpres.

Treisprezece persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș a preluat 16 rezidenți din cei 30 care se aflau la azilul din satul Bărdești și i-a relocat la centre din Luduș, Sighișoara și Ideciu de Jos.

Între timp, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, și suprefectul Florin Pălășan au demisionat din funcții, mai mulți polițiști au fost cercetați disciplinar, iar șeful Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș, Cristian Răduț, a revenit în funcție, după ce a fost mutat pe un post de execuție în urma scandalului.

Ipocrizia ONU: Spune că omenirea trebuie să producă mai multă carne pentru țările sărace, dar cere țărilor bogate să mănânce mai puține proteine animale

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News