Coronavirus - România: 700898 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Corina Şuteu despre Cuminţenia Pământului: "Vă asigur că nu există corupţie în această campanie"

Wednesday, 31 August 2016, 21:43 Sursă: REALITATEA.NET

Corina Şuteu este de părere că cetăţenii României au ocazia, în cadrul acestei campanii, să se implice direct într-un act cultural naţional.

"M-am aşteptat la această polemică pentru că uităm că oamenii de fapt participă la cultură prin taxele pe care le plătesc. Investim mult în asta pentru că noi credem în cultură şi în tot ce înseamnă ea.

Cuminţenia Pământului le-a oferit şansa românilor să participe la o campanie de culturalizare a ţării. Preţul a fost stabilit de proprietari, iar negocierile au fost făcute de reprezentanţii Ministerului Culturii, ei au stabilit preţul. În Europa sunt multe ţări care investesc în cultură şi care cumpără artă în mod frecvent pentru că acest patrimoniu face parte din cultura respectivelor ţări.

Dacă este să vorbim de preţ, nu este nimic surprinzător. Oamenii vor explicaţii simple la nişte lucruri complexe. Astea au fost negocierile, aceasta este suma pe care trebuie să o strângem. Mai important este că oamenii au intrat în contact cu fenomentul cultural. Acuzaţiile sunt nişte calomnii. Campania a devenit până la urmă o chestiune de identitate naţională.

Banii trebuiesc daţi până la sfârşitul lui octombrie. În ultima lună,  când am început şi eu să mă implic în această campanie, erau mult mai puţini bani strânşi, acum suma a crescut considerabil. Sunt optimistă că banii se vor strânge. Pe data de 15 septembrie vom ştim sigur. Având în vedere că exista festivaluri culturale, de film sau muzicale, detonă că românul doreşte să investească în cultură. Cel mai important e că toată lumea a aflat de Brâncuşi şi oamenii şi-au dorit să se implice în această campanie care a luat o amploare extraodinară. Mi se pare ciudat că lumea nu se gândeşte deloc la partea bună a campaniei, ci se gândeşte la ce se va întâmpla dacă nu se vor strânge banii", a declarat Corina Şuteu la Realitatea TV.

"Corupţie? Nici vorba!"

În aceeea ce priveşte implicarea premierului Dacian Cioloş şi acuzaţiile de corupţie, Corina Şuteu a avut o decizie fermă. "Campania nu este una de imagine pentru domnul prim-ministru. El îşi doreşte să afle cum se poziţinează România în această campaniei. Sunt multe instituţii, corporaţii sau bănci care s-au implicat în aceasta campanie. Scandalul este fals din toate punctele de vedere. Ştiu că sunt bănuieli de corupţie, dar vă asigur că ele nu există", a spus ea.

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL