Actual· 2 min citire

Strat de zăpadă de 26 de cm în România

Strat de zăpadă de 26 de cm în România

Strat de zăpadă de 26 de cm în România

Publicat13 oct. 2016, 08:28
Actualizat13 oct. 2016, 09:40

Grosimea stratului de zăpadă se apropie de 30 de cm la munte, deși ne aflăm abia la mijlocul lunii octombrie.

Meteorologii au emis, joi dimineața, o nouă avertizare COD GALBEN de vânt puternic și ninsori pentru zona de munte din 4 județe - Prahova, Buzău, Dâmbovița și Argeș.

Sunt anunțate în continuare ninsori care determină scăderea vizibilității sub 100 m si izolat sub 50 m.

Cel mai gros strat de zăpadă este înregistrat, potrivit măsurătorilor ANM, în zona Moldovei - 26 de cm în Călimani și în Ceahlău. Totuși, zăpada depusă are 21 de cm și în Vestul țării, în munții Tarcu. Aproape 20 de cm sunt și la Vf. Omu.

Grosimea stratului de zăpadă

În paralel, este valabilă și o avertizare meteo de vreme rea, cu precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și intensificări ale vântului.

Aria precipitațiilor se va restrânge treptat către nord-est. În zona Carpaților Orientali vor predomina ninsorile și, mai ales la altitudini mari, se va depune strat nou de zăpadă. Va ploua în general moderat cantitativ în jumătatea de nord a Moldovei, iar spre dimineață se vor semnala precipitații mixte, îndeosebi în zona subcarpatică.

Vântul va avea intensificări în sudul și în estul țării, cu viteze de peste 50...60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70...80 km/h, viscolind temporar ninsoarea.

Vremea se va menține rece în majoritatea zonelor, dar în special în nord și în centru unde în următoarele dimineți se vor înregistra izolat temperaturi minime negative și local se va produce brumă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News