Cinci iniţiative luate de DAN VOICULESCU au devenit LEGE

Cinci iniţiative luate de DAN VOICULESCU au devenit LEGE
DAN VOICULESCU a reuşit să promoveze cinci iniţiative parlamentare până la statutul de LEGE. Printre acestea o lege pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi una privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari, potrivit Capital.ro.
În timpul perioadei în care a fost senator, DAN VOICULESCU a avut 37 de iniţiative parlamentare, 36 de declaraţii politice, 63 de întrebări, 33 de interpelări, 18 interpelări la adresa Primului Ministru şi 40 de luări de cuvânt în plen, conform fişei sale de pe pagina Senatului României.
Propunerea legislativă privind modificarea Legii pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, nr.241/2005 a devenit Legea 50/14.03.2013 publicatã în M.O. 146/19.03.2013.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul a devenit Legea 96/01.07.2014
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române A devenit Legea 53/14.03.2013 publicatã în M.O. 145/19.03.2013
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari A devenit Legea 175/17.07.2010 publicatã în M.O. 502/20.07.2010 Mai multe...
Citește și:
- 11:38 - Scenariile de pe masa lui Nicușor Dan. Președintele ar putea desemna un nou premier săptămâna viitoare
- 11:11 - Panică maximă, un urs a intrat într-un hotel din Poiana Brașov. Angajații: „La 112 ni s-a spus că ursul nu este o urgență” - VIDEO
- 11:05 - Echipa de fotbal din Congo va sta în carantină 21 de zile pentru a putea participa la Cupa Mondială din SUA
- 10:48 - Transmisiune specială de la cea mai mare companie de AI din lume. Controversele din jurul gigantului chinez
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














