Cei mai speciali dintre speciali: Pensiile uriașe ale lui Călin Popescu Tăriceanu și Adrian Năstase, primii în clasamentul privilegiaților pe bani publici

Cei mai speciali dintre speciali: Pensiile uriașe ale lui Călin Popescu Tăriceanu și Adrian Năstase, primii în clasamentul privilegiaților pe bani publici
Printre foștii parlamentari cu pensii speciale cu adevărat consistente se numără două nume sonore ale politicii românești: Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu, care beneficiază de privilegii financiare semnificative de la stat.
Pentru foștii parlamentari, indemnizațiile pentru limita de vârstă încep de la aproximativ 2.200 lei pe lună pentru un singur mandat complet de patru ani și pot depăși suma de 12.000 lei lunar în cazul celor care au acumulat cel puțin trei mandate pline.
Clasamentul pensiilor speciale printre foști parlamentari
Adrian Năstase, cu șase mandate (22 de ani): 12.168 lei/lună
Călin Popescu Tăriceanu, șapte mandate (26 de ani): 10.950 lei/lună
Marko Bela, șapte mandate (26 de ani): 10.950 lei/lună
Ecaterina Andronescu, șase mandate (24 de ani): 12.168 lei/lună
Șerban Mihăilescu, cinci mandate (20 de ani): 12.168 lei/lună
Viorel Hrebenciuc, cinci mandate (18 ani): 12.168 lei/lună
Procesul lui Adrian Năstase pentru recuperarea indemnizației
Adrian Năstase, fost președinte al Camerei Deputaților și fost premier, a câștigat în instanță dreptul de a primi înapoi indemnizația pentru limita de vârstă. Hotărârea Tribunalului București din urmă cu trei ani a dispus repunerea lui în drepturi de la momentul suspendării plăților indemnizației.
Bolojan a prezentat reforma pensiilor speciale. Anunț populist de la Palatul Victoria: Ani de zile, au fost mai mari decât salariile - LIVE TEXT și VIDEO
Noi cereri pentru pensii speciale
În timp ce românii de rând sunt nevoiți să strângă cureaua, aleșii stau la coadă pentru noi privilegii. Încă 100 de parlamentari au depus cereri pentru a primi pensii speciale. Alți o sută de parlamentari și-au depus dosarele ca să primească pensii speciale în ultima jumatate de an. De la reintrarea în plată a acestor venituri, adică de la finalul anului 2023, numărul lor a tot crescut. În total, aproape 880 de beneficiari încasează zeci de milioane de lei alocate de stat pentru cei care au împlinit vârsta de pensionare în Parlament.
Mai precis, statul plătește 878 de pensii speciale pentru persoanele care au avut cel puțin un mandat în legislativ, din 1990 până în 2023. De la începutul anului, numărul beneficiarilor a crescut cu 12.
De la data reintrării în plată a pensiilor speciale pentru parlamentari, în ziua de 12 decembrie 2023, la Senat au fost depuse și aprobate 25 de dosare, în timp ce la Camera Deputaților au fost 75 de astfel de dosare, potrivit Realitatea Plus.
Situația pensiilor speciale parlamentare
Senat: 264 de beneficiari, care încasează între 1.959 de lei și 10.939 de lei. Suma totală: 1,5 milioane lei pe lună
62 de foști senatori au avut trei mandate, 58 două mandate, iar restul de 164 de foști aleși, un singur mandat
Camera Deputaților: 614 beneficiari. Suma totală: 3,73 milioane de lei pe lună.
377 de persoane primesc pensii speciale pentru un mandat, 170 de persoane pentru două mandate, iar 67 de persoane pentru trei mandate.
Zeci de milioane pentru pensiile restante
La Senat s-au cheltuit, pentru pensiile speciale restante, 21,88 milioane de lei.
La Camera Deputaților s-au cheltuit, pentru pensiile speciale restante, 21,27 milioane de lei.
Pensia medie, sub pragul de supraviețuire. Datele nu mint: Coșul de consum depășește valoarea venitului lunar al pensionarilor
Citește și:
- 14:44 - Geanta de lux Hermes a Elenei Ceaușescu a fost scoasă la licitație. Organizatorii spun că ar putea ajunge la un preț uriaș
- 14:42 - Un bărbat din Argeș a distrus mașina cumnatului cu acid de baterie după emiterea unui ordin de protecție. A fost reținut
- 14:23 - Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, în drum spre marele Oscar, după triumful de la Cannes
- 14:16 - România, printre puținele țări din UE unde benzina s-a ieftinit în aprilie. Situația motorinei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














