Ce soluții are PSD pentru diaspora

Ce soluții are PSD pentru diaspora
Au venit rapid reacții din partea PSD la propunerea președintelui Klaus Iohannis de schimbare a legislației privind actul electoral în diaspora.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să poată fi adoptat de către Parlament până la finalul actualei sesiuni parlamentare și prin care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidențiale.
Iohannis a arătat că a transmis o scrisoare premierului Viorica Dăncilă și președinților camerelor din Parlament, Călin Popescu-Tăriceanu și Marcel Ciolacu, cu propunerile elaborate de grupul de lucru.
În replică, președintele Camerei Deputaților, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că este pentru prima dată când toate forțele politice, Guvernul și Președinția sunt de acord că trebuie modificată legislația "privind cel puțin votul din Diaspora".
"Am primit scrisoarea (președintelui - n.r.), am luat act de ea, am citit-o. E, părerea mea, pentru prima oară când atât toate forțele politice, cât și Guvernul, cât și președinția, după mult timp suntem toți de acord că trebuie modificată legislația privind cel puțin votul din Diaspora, ca urgență, ținând cont că alegerile prezidențiale sunt primele și sunt anul acesta. Știți la fel de bine ca și mine că în plenul reunit de ieri s-a constituit comisia comună, în seara aceasta apare în Monitorul Oficial și de mâine această comisie este operațională", a afirmat Ciolacu.
El a menționat că trebuie văzut dacă acest proiect poate fi adoptat în sesiunea parlamentară normală sau este nevoie de o sesiune extraordinară.
"Este de datoria mea ca și președinte al Camerei să stau de vorbă cu toți liderii grupurilor politice și împreună să facem un calendar să vedem dacă ne încadrăm în această sesiune sau facem o sesiune extraordinară. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem dacă prelungim această sesiune sau o facem mai devreme de sesiunea din septembrie, în funcție și de concediile sau de activitățile din teritoriu ale colegilor. (...)În cursul zilei de astăzi o să contactez telefonic pe toți liderii de grup și o să încercăm să creionăm un timp, un parcurs normal, democratic și, repet, este pentru prima oară când toate forțele politice și Guvernul și Președinția suntem de acord că trebuie de urgență inițiată o propunere legislativă", a afirmat Ciolacu.
Întrebat cu ce propuneri ar veni PSD, Ciolacu a spus că este vorba de introducerea votului prin corespondență și a prelungirii timpului de votare.
"Am vrut, cel puțin din punctul meu de vedere și al grupului PSD, să evităm votul electronic în acest moment. Consider că încă nu suntem pregătiți pentru votul electronic. Nu aș vrea să intru în detaliile tehnice", a adăugat Marcel Ciolacu.
În legătură cu posibilitatea introducerii votului anticipat, Ciolacu a precizat că trebuie văzut ce prevede legea.
"În Statele Unite se poate face campanie electorală chiar și în ziua votului, se dă și un cartonaș pe care îl pui și mergi pe șablon și votezi după șablon, democrat sau republican. Noi avem campania electorală care se termină vineri la ora 24,00. Prelungirea timpului de vot, cum cred eu acum, ar fi pentru sâmbătă și duminică, ceea ce mi se pare total normal, dar nu sunt un expert în constituționalitate. Există și o instituție, așteptăm punctul ei de vedere. (...) Ar trebui schimbat un pic, să ieșim din șanțul în care tot stăm prizonieri și să ne schimbăm un pic optica", a mai spus Ciolacu.
Ciolacu a menționat că există posibilitatea ca proiectul de lege să fie elaborat la Parlament și nu la Guvern, cum a transmis președintele.
"În scrisoare sunt foarte multe lucruri care țin de Guvern, președintele României spune că Guvernul ar trebui să vină cu proiectul de lege, o să mă sfătuiesc și cu doamna prim ministru și cu liderii de grup și, cine știe, poate facem noi proiectul de lege și atunci câștigăm timp. Ca să intri în guvern... știți foarte bine. Nu se poate da o ordonanță de urgență", a mai afirmat Marcel Ciolacu.
Referitor de posibilitatea constituirii unei comisii de anchetă privind votul din 26 mai, Ciolacu a spus: "Nu spun că nu ar fi necesar sau că ar fi necesar, vom vedea. Totuși, am văzut toți din nou cozile din diaspora, din nou acest lucru s-au răsfrânt în principal asupra PSD și cred că e de datoria noastră să închidem această discuție".
Purtătorul de cuvânt al PSD: Iohannis bate la uși deschise
Purtătorul de cuvat al PSD, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, după mesajul președintelui Klaus Iohannis, că și formațiunea să a luat în calcul introducerea unor modificări electorale.
"Vedem astăzi concluziile anunțate, există și scrisorile acestea către președinții Camerelor și doamna premier. Sunt lucruri pe care deja le discutasem, lucruri pe care dorim să le aplicăm și noi. Le analizăm și o să vedem în ce fel facem acest lucru", a spus Mihai Fifor.
Guvernul lucrează la un set de măsuri privind îmbunătățirea procesului electoral, astfel încât toți cetățenii români să își poată exercita dreptul la vot, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Fifor, după ce președintele Klaus Iohannis a solicitat Executivului "să elaboreze urgent" un proiect de lege care să propună "măsurile administrative adecvate" pentru alegeri, începând cu cele prezidențiale.
"Domnul președinte Iohannis bate la uși deschise. Guvernul lucrează deja la un set de măsuri privind îmbunătățirea procesului electoral, astfel încât toți cetățenii români să își poată exercita dreptul la vot. De asemenea, s-a constituit și o comisie parlamentară pentru modificarea legislației electorale. Săptămâna viitoare urmează să fie discutat în Guvern un proiect de ordonanță de urgență, realizat pe baza propunerii Autorității Electorale Permanente, care conține deja modificările la care s-a referit astăzi președintele Iohannis, respectiv votul organizat pe mai multe zile și votul prin corespondență. Avem o Lege a votului prin corespondență pentru alegerile parlamentare, dar, din păcate, în 2016, s-au înscris doar 8.889 de români din toate colțurile lumii, iar dintre ei au trimis votul în țară doar 4.561. Deci, doar aceste metode nu sunt suficiente", a declarat Fifor, potrivit unui comunicat al PSD.
Pe fond, a adăugat el, PSD este de acord cu modificările propuse de președinte, deși textul trimis de el către Guvern "are multe ambiguități și va trebui clarificat".
'Cu siguranță, atât Guvernul, cât și majoritatea parlamentară vor face tot ce le stă în putință pentru a îmbunătăți legislația electorală. Avem în vedere mai multe soluții, inclusiv o suplimentare corespunzătoare a secțiilor de votare în diaspora. Dacă tot a trimis acele propuneri, ne așteptăm că domnul Iohannis, în calitate de șef al diplomației, își va asuma de această dată răspunderea de a determina pentru alegerile prezidențiale numărul suplimentar de secții de votare și locațiile în care să fie organizate. Doamna prim-ministru a anunțat chiar de ieri că Guvernul va finanța toate secțiile suplimentare solicitate fie de Opoziție, fie de domnul Iohannis. În acest fel, se elimină orice îndoială că Guvernul sau PSD nu ar dori o organizare cât mai bună a votului în diaspora", a spus Mihai Fifor.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























