Cazul familiei Bodnariu naște noi controverse. Drama părinților lăsați fără cei cinci copii de statul norvegian

La fel ca lungmetrajul, și familia Bodnariu împărțise lumea în două tabere: cei care îi susțineau și cei care îi criticau pentru modul în care își educau copiii.

Ziua în care autoritățile norvegiene au luat copiii familiei Bodnariu

16 noiembrie 2015. Viața familiei Bodnariu se schimbă radical după ce autoritățile norvegiene le bat la ușă. Acasă erau doar Ruth și cei trei băieți: Matei, în vârstă de 4 ani, Ioan de 2 ani și Ezekiel de numai 3 luni. Ruth avea să afle că fetițele de 9, respectiv 7 ani, fuseseră deja luate de Protecția Copilului direct de la școală.

Cei cinci copii au ajuns în custodia statului norvegian prin Serviciul de protecție a copilului, Barnevernet, după ce părinții au fost acuzați de abuzuri. La o lună după intervenția autorităților, a fost declanșată procedura de decădere din drepturile părintești pentru Marius și Ruth Bodnariu.

Ulterior, copiii, inclusiv bebelușul, au fost plasați la familii diferite, aflate la distanțe de 3-5 ore de mers cu mașina de casa părinților. Tot atunci a început și procesul de adopție.

Cine erau Marius și Ruth Bodnariu înainte de scandalul din Norvegia

În acel moment, familia Bodnariu locuia în Norvegia de peste zece ani, în satul Redal. Marius Bodnariu lucra la primărie ca IT-ist și era responsabil al comitetului de părinți atât la școală, cât și la grădiniță. Ruth era asistentă medicală de specialitate pediatrică și lucrase inclusiv în cadrul unui serviciu de asistență pentru copii care au fost luați în custodie de la familiile lor.

Cei doi s-au cunoscut în România, când Marius se angajase ca profesor de informatică la „Fundația Ajutorarea Copiilor Străzii”, o fundație cu sponsori din Norvegia și Suedia. Ruth, care venise ca voluntar la fundație, avea să-i devină soție, iar ulterior cei doi s-au mutat în Norvegia. Întreg scandalul cu autoritățile norvegiene a pornit de la o replică spusă de una dintre fetițele mai mari ale familiei în autobuzul școlii.

Copila le-ar fi spus colegilor că părinții au învățat-o că „Dumnezeu pedepsește păcatul” și s-ar fi plâns că primește corecții fizice de la părinți. Astfel, pe 8 octombrie 2015, directoarea școlii unde învățau cele două fete mai mari ale familiei Bodnariu a sesizat Serviciul local de Protecție a Copilului.

Acuzațiile care au provocat revoltă internațională

La trei luni după ce copiii au fost luați de stat, în timpul uneia dintre vizitele supravegheate dintre Marius Bodnariu și băieții săi, cei doi copii aveau vânătăi și julituri pe corp. Marius Bodnariu spunea la acea vreme că explicațiile autorităților norvegiene au fost evazive și că li s-ar fi spus doar că minorii au căzut. Cazul Bodnariu s-a mediatizat rapid și a declanșat proteste la nivel global.

Reacții au venit și din partea statului român. Pe 11 decembrie 2015, liderul Cultului Penticostal a solicitat implicarea președintelui. La rândul său, Klaus Iohannis a cerut Ministerului Afacerilor Externe să monitorizeze cazul. Două săptămâni mai târziu, în răspunsul transmis președintelui Cultului Creștin Penticostal din România, MAE atrăgea atenția că sistemul de protecție a copilului din Norvegia „este complet descentralizat, nefiind admise imixtiuni din partea autorităților guvernamentale centrale în activitatea serviciilor locale.”

În același timp, reprezentanții Consiliului Liderilor ai Mișcării Penticostale din Norvegia au precizat că, în opinia lor, autoritățile norvegiene tratează locuitorii în mod just și profesionist, fără a persecuta penticostalii pentru credința lor. Totuși, aceștia au refuzat să comenteze direct cazul Bodnariu.

După șapte luni de procese, copiii s-au întors acasă

După șapte luni de procese, pe 3 iunie 2016, autoritățile din Norvegia au decis că minorii se pot întoarce acasă. Tot atunci, familia Bodnariu a luat decizia de a se muta definitiv în România. Aproape 11 ani mai târziu, povestea familiei Bodnariu a inspirat filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu.

Lungmetrajul a câștigat marele premiu la Cannes și a fost nominalizat pentru premiile Oscar. Dacă unii critici au considerat filmul o capodoperă, alții l-au acuzat de „propagandă reacționară”, cu o viziune dezechilibrată asupra problemelor sociale contemporane și o glorificare a întoarcerii în timp. Cristian Mungiu a respins ferm aceste etichete, subliniind că pelicula sa nu este un instrument politic, ci un simplu spațiu de reflecție.