Actual· 3 min citire

Marius Pieleanu, avertisment după incidentul de la Galați: „Rusia încearcă să ne testeze. NATO tratează foarte serios agresiunea”

30 mai 2026, 17:20
Drona explozie Galați/ Inquam Photos

Drona explozie Galați/ Inquam Photos

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: Realitatea PLUS

Sociologul Marius Pieleanu a comentat, în direct la Realitatea Plus, decizia Italiei de a trimite de urgență avioane de luptă și militari în România, după incidentul de la Galați. Acesta spune că reacția arată cât de serios este privită situația de securitate din regiune de către statele NATO și ale Uniunii Europene.

„Arată modul foarte serios în care țările membre NATO ale Uniunii Europene tratează agresiunea Rusiei asupra României din zilele trecute. Și vor să mai arate faptul că, tratând serios această chestiune, iau toate măsurile necesare de solidaritate militară”, a declarat Marius Pieleanu.

Sociologul a afirmat că așteaptă și o reacție clară din partea Statelor Unite, pe care le consideră principalul partener din cadrul NATO. Acesta spune că reacțiile internaționale din ultimele zile arată că incidentul este tratat cu maximă seriozitate.

„Eu mă bucur că este acest tip de reacție. Sigur că aștept în continuare o poziție foarte fermă a celui mai important partener al țărilor NATO, care sunt Statele Unite ale Americii”, a afirmat acesta.

„Rusia încearcă să testeze reacțiile”

Marius Pieleanu consideră că incidentul de la Galați este unul extrem de grav, însă nu crede că există riscul unui război direct între România și Rusia. Sociologul spune că astfel de acțiuni pot avea rolul de a testa reacțiile statelor din regiune și ale alianței NATO.

„Pentru unii ca mine și mulți ca mine care știm ce poate Rusia și cât de perversă este, ne așteptam la această chestiune, într-un fel sau altul, să ne încerce”, a spus sociologul.

Totuși, acesta a exclus posibilitatea unui conflict militar direct.

„Nu cred că se pune problema în mod real a unui conflict militar între România și Rusia. N-ar avea sens, n-ar avea logică, n-ar avea argumente”, a precizat Pieleanu.

Declarațiile au venit în contextul în care forțele armate din Letonia au instalat obstacole antitanc la granița cu Rusia, după adoptarea unei legi semnate de Vladimir Putin care permite desfășurarea de trupe ruse în afara țării. Întrebat ce ar trebui să facă populația în cazul unor situații similare, Marius Pieleanu a spus că România nu poate recupera rapid problemele legate de dotarea armatei, după zeci de ani în care aceste aspecte au fost neglijate.

„Ceea ce am ignorat și am dus în derizoriu vremea de peste 35 de ani de după Revoluție nu putem rezolva în 24 de ore”, a declarat acesta.

Sociologul a subliniat că România trebuie să se bazeze pe parteneriatele internaționale și pe protecția oferită de NATO.

„România este parte a unor tratate internaționale, inclusiv militare, care dau o șansă și speranțe reale României de a fi protejată”, a explicat Pieleanu.

Reacția Ambasadei Rusiei

În același timp, Ambasada Federației Ruse în România a transmis că decizia autorităților române de a-l declara persona non grata pe consulul rus de la Constanța și de a închide consulatul general este „nefondată și lipsită de temei”. Reprezentanții ruși susțin că Ministerul Afacerilor Externe nu ar fi prezentat dovezi clare privind originea dronei și nici informații tehnice despre incidentul de la Galați. Ambasadorul Rusiei a afirmat că incidentul „nu poate fi interpretat drept o acțiune ostilă a Rusiei împotriva României” și a acuzat autoritățile române că alimentează „isteria anti-rusă” în spațiul public și mediatic.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual