Documentar-șoc! Cum au ajuns suveraniștii ținta sistemului. Cine câștigă din dezbinarea României

După mineridele extrem de sângeroase care au marcat istoria României, țara noastră pare că retrăiește același tipar periculos. Puterea și-a ales din nou un dușman avantajos. Dacă la final de 90 era vorba despre mineri, prezentați la grămadă ca o masă violentă, fără creier, anti-occidentală, incompatibilă cu „România modernă”, acum au fost înlocuiți în viziunea socială de susținătorii curentului suveranist, care sunt descriși în mod similar: extremiști, needucați și un pericol pentru democrație.

Anul 1999 a găsit regiunea într-o stare de disperare colectivă. După arestarea sa preventivă din 1997 și eliberarea condiționată din 1998, Cozma s-a întors într-o vale a Giului unde mii de oameni fusese deja disponibilizați, risipindu-și plățile compensatorii și rămânând fără nicio perspectivă de viitor. În acest context exploziv, liderul sindical nu mai era doar un negociator dur, ci devenise pentru mineri un zeu sau un ultim colac de salvare în fața colapsului economic.

Amenințarea închiderii minelor Dâlja și Bărbăteni a declanșat o reacție în lanț, care a adus la cincea mineriadă. Este povestea unei confruntări pe viață și pe moarte între un stat care încerca să-și impună autoritatea și o armată de mineri, care sub comanda unui lider tot mai radicalizat, a reușit să umilească forțele de ordine la Costești, forțând o pace fragilă la mănăstirea Cozia.

Cum au ajuns suveraniștii ținta sistemului

"După nouă ani de la Revoluție, România era o țară ruptă în două între cei care susțineau reacția fermă a statului și cei care apărau cauza minerilor. Primii erau convinși că asistă la o trădare în interiorul structurilor de forță. Minerii vor răsturnarea regimului. Opoziția vrea același lucru. Forțele Ministerului de interne demonstrează și ele că n-au nimic împotrivă. Sub ochii noștri se desfășoară o lovitură de stat", scria editorialistul Adrian Pătrușcă.

Acum apare aceeași ruptură simbolică între progresiștii europeni și suveraniști. În ambele cazuri, o parte a discursului public a redus oamenii la etichete. Minerii deveneau automat golani violenți, iar astăzi orice votant AUR sau simpatizant al lui Georgescu e catalogat direct drept „fascist”, „rusofil” sau „anti-UE”. Politicienii aflați la putere s-au folosit și atunci, ca și acum, de ideea unui pericol intern pentru a mobiliza electoratul și pentru a motiva discursurile dure.

Și atunci, dar și acum există o componentă de superioritate morală prezentă atât la politicienii de la guvernare, cât și în rândul cetățenilor. La fel ca în anii `90, această scindare în două Românii cu viziuni diferite este întreținută cu sau fără voie de clasa politică.

În anii care au urmat, minele au început să se închidă una câte una și Valea Jiului s-a golit încet. Iar minerii au rămas în memoria colectivă mai ales ca simbol al violenței, nu al sărăciei sau al manipulării prin care trecuseră. Acum, pare că trăim rescrierea istoriei, iar în rolul minerilor stau românii sărăciți după măsurile impuse de guvern, pe care politicienii încearcă să-i izoleze și să-i folosească drept armă politică.