Cazul Crevedia. 3 pacienţi transferaţi în străinătate se află în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic - Situația din spitale

Explozii Crevedia/ Inquam Photos/ Octav Ganea
Trei pacienţi răniţi în urma exploziilor din Crevedia care au fost transferaţi în străinătate sunt în continuare intubaţi şi ventilaţi mecanic, transmite Ministerul Sănătăţii. Numărul pacienților decedați rămâne în continuare 5, la fel și cel al paicenților transferați la spitale din afara țării -12.
Potrivit sursei citate, unul dintre pacienţii transferaţi la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 90%, fiind intubat şi ventilat mecanic, stabil hemodinamic, necesită suport vasopresor intensiv. Starea sa este critică, fiind monitorizat intensiv continuu. A fost transferat ulterior într-o altă unitate medicală din Italia, înalt specializată în tratarea arsurilor.
De asemenea, doi pacienţi transferaţi la Lubeck (Germania) sunt intubaţi şi ventilaţi mecanic, stabili hemodinamic, fără modificări în ultimele 24 de ore. Ei prezintă arsuri pe 40% şi 30% din suprafaţa corpului.
Alţi şapte răniţi în exploziile de la Crevedia se află internaţi în spitale din străinătate:
* un pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă mai mult de 15%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă; este monitorizat intensiv continuu;
* un al doilea pacient transferat la Bruxelles are suprafaţă corporală arsă peste 20%, respiră spontan, stabil hemodinamic, cu evoluţie clinică favorabilă; este monitorizat intensiv continuu;
* pacientul transferat la Milano are suprafaţă corporală arsă peste 45%, respiră spontan, stabil hemodinamic, evoluţie clinică favorabilă;
* doi pacienţi transferaţi în Germania, la Berlin, respiră spontan, sunt stabili hemodinamic, au arsuri pe mai mult de 40% din suprafaţa corporală;
* pacient transferat la Graz, în Austria, respiră spontan, are o suprafaţă corporală arsă mai mare de 10%, dar prezintă o patologie chirurgicală complicată din cauza localizării leziunilor de arsură şi a gradului acestora, fiind stabil hemodinamic;
* pacient transferat la Viena, în Austria, cu o suprafaţă corporală arsă mai mare de 25%, respiră spontan, este stabil hemodinamic, având stare clinică fără modificări în ultimele 24 de ore;
EXPLOZII Crevedia - Procurorii au pus sechestru pe averea lui Ionuț Doldurea și pe cea a asociatului său - Zeci de imobile și conturi bancare, blocate
Un pacient este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri.
Până în prezent, au fost externaţi 42 de pacienţi (40 din spitale din ţară şi unul din Graz, Austria, unul Bergen, Norvegia), iar cinci au decedat.
Citește și Dosar Crevedia. Arafat: "Dacă sunt vinovat, nu o să stabilească nici presa, nici eu, nici măcar procurorii". Ce spune despre posibile audieri
Citește și:
- 13:08 - Incendiu de pădure în zona radioactivă de la Cernobîl după căderea unei drone. Ard peste 1000 de hectare, iar minele de război îngreunează intervenția pompierilor
- 12:58 - Lovitură pentru Bolojan: restructurările din primării, suspendate de instanță
- 12:52 - Incident șocant într-o școală: Elev de 12 ani înjunghiat de un coleg de clasă în timpul pauzei
- 12:51 - Oncologii avertizează asupra unui produs de curățenie folosit frecvent în locuințe: risc crescut de cancer
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














