Coronavirus - România: 55241 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Cadou de Ziua Educației: Disponibilizări masive printre profesori

Friday, 05 October 2018, 09:10 Sursă: REALITATEA.NET

"Ce se întâmplă în judeţul Mureş este doar o mică parte din acţiunea declanşată de fotul ministru al Educaţiei, Valentin Popa. Sunt sute de oameni care riscă să-şi piardă locurile de muncă. Este un ordin ilegal, sunt puţine persoane care au intrat în contact cu el, nu a fost discutat, nu există niciun aviz nici pozitiv, nici negativ, a fost retroactiv. Dacă nu va fi abrogat, vom declanşa o acţiune penală şi administrativă", a declarat la Realitatea TV Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret.

Contactat în această dimineață de realitateademures.net, Inspectorul Școlar General al județului Mureș, prof. Ioan Macarie a confirmat informația: “Cifra de 104 înseamnă fie posturi neocupate, care urmează a fi desființate, fie concedieri ale personalului didactic sau nedidactic și auxiliar, eventual prin comasarea unor școli. Suntem în faza de centralizare a datelor primite de la unitățile de învățământ și vom decide zilele viitoare la ce soluții vom apela. Cert este că va trebui să ne încadrăm in cifra maximă de 8.512 posturi aprobate pentru județul Mureș”, a declarat Ioan Macarie.

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” i-a cerut premierului să blocheze ordinul Ministerului Educației altfel, în caz contrar, sindicaliștii vor da în judecată ministerul.

“În condiţiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federaţia Sindicatelor din Educaţie «Spiru Haret» va acţiona în judecată MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, FSE «Spiru Haret» va asigura asistenţă juridică tuturor colegilor care ar urma să fie disponibilizaţi”, a declarat Marius Nistor, preşedinte FSE „Spiru Haret”.

Potrivit sursei citate, FSE „Spiru Haret” a atenţionat încă de luna trecută că fondurile alocate pentru plata salariilor în sistemul de învăţământ preuniversitar nu ajung până la sfârşitul acestui an, iar MEN încearcă, prin diverse metode – mai mult sau mai puţin legale – şi prin presiuni asupra inspectorilor şcolari generali şi directorilor, să facă economii.

FOTO: adresa trimisă de Inspectoratul Școlar Județean Mureș directorilor unităților școlare de învățământ preuniversitar de stat


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL