BOBOTEAZA 2020. TRADITII DE BOBOTEAZA. Boboteaza încheie șirul Sărbătorilor de Iarnă. Credințele din popor spun că, în această zi, se sfințesc apele, ca să se alunge duhurile rele, și se deschid cerurile.
BOBOTEAZA 2020. În lumea mistică a satului românesc, fiecare sărbătoare, pe lângă semnificația sa religioasă, a dobândit, de-a lungul timpului, și o sumedenie de legende și superstiții pe care unii gospodari le mai urmează cu sfințenie și acum, în mileniul trei.
BOBOTEAZA 2020 // Tradiții Bobotează: Ce se face în Ajunul Bobotezei
Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei, oamenii nu mănâncă de dulce - adică nu consumă carne, ouă, lapte, brânză - cu credința că astfel vor fi sănătoși și protejați de rele tot timpul anului. Cei mai credincioși țin post negru.
Tot în Ajun, se "rânduiește" cum va fi vremea peste an, se ghicește viitorul și se fac farmece și descântece de dragoste, se arată în cartea „Tradiții și obiceiuri românești“, scoasă de revista Flacăra.
În dimineața de Ajun, înainte de aprinderea focului, se strâng cenușa din sobă și gunoiul din casă și sunt păstrate până la primăvară când se pun peste straturile cu legume ca să dea rod bogat. Se mai crede că dacă, în dimineața Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcați cu promoroacă, ei vor face multe fructe.
Seara, înainte ca oamenii să se ducă la culcare, se iau cărbuni din vatră și sunt denumiți cu numele tuturor membrilor familiei. Se crede că primul care va muri va fi cel al cărui cărbune se va stinge mai repede.