Ce se întâmplă înainte de diagnosticul de Parkinson
La nivel global, boala Parkinson este deja una dintre cele mai frecvente afecțiuni neurologice, iar estimările internaționale arată că numărul pacienților ar putea depăși 25 de milioane până în 2050, pe fondul îmbătrânirii populației. Această perspectivă a intensificat cercetările asupra simptomelor timpurii, în speranța unui diagnostic mai rapid și a unor intervenții preventive.
Mult timp, boala Parkinson a fost privit aproape exclusiv ca o boală a mișcării, definită de tremor, rigiditate musculară și încetinirea gesturilor. Astăzi, această viziune este considerată incompletă. Până la 20% dintre pacienți nu dezvoltă niciodată tremor de repaus, iar simptomele motorii apar abia după ce o mare parte din neuronii care produc dopamină sunt deja distruși.
Boala se instalează atunci când neuronii dintr-o zonă profundă a creierului, numită substantia nigra, încep să moară progresiv. Când diagnosticul este pus pe baza semnelor clasice, între 50% și 70% dintre acești neuroni sunt deja pierduți. Tocmai de aceea, faza prodromală – etapa timpurie, fără manifestări evidente – a devenit un punct central în neurologia modernă.
Simptomele „invizibile” care pot apărea cu decenii înainte
Unul dintre cele mai frecvente și mai timpurii semne este pierderea mirosului. Anosmia apare la peste 90% dintre persoanele cu Parkinson și se instalează lent, fără a fi percepută imediat. Studiile sugerează că afectarea ar putea începe chiar în structurile cerebrale responsabile de miros, cu mult înainte ca boala să ajungă în zonele care controlează mișcarea.
Tulburările de somn reprezintă un alt semnal important. În mod normal, corpul este aproape imobil în timpul somnului REM, însă unele persoane încep să „trăiască” visele: vorbesc, lovesc sau se ridică din pat. Această tulburare, cunoscută sub numele de REM sleep behavior disorder, este considerată unul dintre cei mai puternici predictori ai bolii Parkinson. Riscul de a dezvolta o afecțiune neurodegenerativă în anii următori este de zeci de ori mai mare decât în populația generală.
Constipația cronică este un simptom adesea ignorat, dar extrem de relevant. Aproximativ două treimi dintre pacienții cu Parkinson se confruntă cu această problemă, uneori cu decenii înainte de diagnostic. Cercetările recente susțin ipoteza că boala ar putea începe în sistemul digestiv, unde au fost identificate modificări neurologice specifice.
Amețelile apărute la ridicarea bruscă în picioare, cauzate de scăderea tensiunii arteriale, pot fi și ele un indiciu timpuriu. Deși frecvente și în alte contexte, atunci când devin persistente și nu au o explicație clară, pot semnala o disfuncție a sistemului nervos autonom, implicat în Parkinson.
Atenție!
Niciunul dintre aceste simptome nu indică, de unul singur, boala Parkinson. Însă asocierea lor, mai ales în timp și în prezența unui istoric familial, ar trebui să ridice semne de întrebare și să ducă la o evaluare neurologică. Specialiștii subliniază că nu este vorba despre autodiagnostic, ci despre vigilență informată.
În prezent, nu există un test unic care să confirme Parkinsonul în faza incipientă. Totuși, cercetarea avansează rapid, iar identificarea unor biomarkeri timpurii ar putea schimba radical modul în care boala este depistată și tratată în viitor, potrivit sursei.
