Bărbatul înjunghiat în atacul transmis LIVE pe Facebook a murit la spitalul din Arad

Saturday, 06 July 2019, 22:23 Sursă: REALITATEA.NET

Bărbatul de 22 de ani, care a fost înjunghiat în zona inimii, în cursul nopții de joi către vineri, în atacul transmis în direct pe Facebook, a murit, sâmbătă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, scrie Realitateadearad.net.

Adaugă părerea ta

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz, „tânărul de 22 de ani a ajuns vineri noaptea la Unitatea Primiri Urgențe din Arad cu o plagă înjunghiată la nivel inimii. Acesta a fost intubat și internat de urgență pe secția Anestezie Terapie Intensivă. Iar, încă de la început, medicii au fost rezervați în privința evoluției stării sale de sănătate”.

„Din păcate, sâmbătă în jurul orei 12.30, tânărul a intrat în stop cardiac, medicii au încercat ca să-l resusciteze, însă din păcate, viața tânărului nu a mai putut fi salvată”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, Simina Roz.

Tânărul de 22 de ani încercase să își apere sora, de 24 de ani, din fața atacatorului de 32 de ani, fostul iubit al femeii, care era ținta inițială a agresorului.

Incidentul s-a soldat cu 3 victime, dintre care bărbatul de 22 de ani a fost cel mai grav rănit. Agresorul s-a autorănit încercând să se sinucidă, dar starea sa este stabilă, în vreme ce starea femeii de 24 de ani evoluează bine, aceasta urmând să fie externată, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare. Agresorul și femeia erau foști iubiți și aveau împreună 2 copii.

Bărbatulde 32 de ani, care apare, în transmisă în direct pe Facebook, ca atacând cu cuțitul 2 persoane – pe fosta sa iubită cu care are 2 copii și pe fratele acesteia – a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în cadrul unei proceduri speciale.

Conform purtătorului decuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procuror Dan Ursu, „ieri (vineri – n.r.) Parchetul Tribunalului Arad a formulat propunere de arestare preventivă, instanța de judecată, prin judecătorul de drepturi și libertăți, a admis-o și a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 30 de zile”.

„(Suspectul – n.r.) A fost audiat decătre procuror la unitatea spitalicească”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, procuror Dan Ursu.

Conform unor informații, bărbatul și-a recunoscut fapta, iar unor persoane le-a declarat că voia să-și ucidă fosta iubită și apoi să se sinucidă.

Inițiual, el a fost cercetat pentru tenativă de omor, însă ținând cont de evoluția cazului, după decesul tânărului de 22 de ani, va fi cercetat și pentru omor.

Pentru că bărbatul se află internat, în continuare, în Spital Clinic Județean de Urgență Arad, ca urmare a încercării de a se sinucide, acesta a fost audiat în unitatea medicală, iar apoi procurorul de caz și un avocat de-al său au apărut în fața Tribunalului Arad, unde magistrații au decis să aprobe arestarea sa preventivă cerută decătre procurori.

Până când starea sa de sănătate va permite să fie transferat, elrămâne internat în spital sub paza Poliției.

Scena, transmisă live pe Facebook chiar decătre copilul victimei și agresorului

Un live pe facebook a fost cât pe ce să o coste viata pe o tanara mama din județul Arad. Fostul sau iubit, si tatal celor doi copii ai sai, a atacat-o cu un cutit, chiar sub ochii fetitei sale. Suparat ca femeia se distreaza cu alti barbati, acesta a dat buzna in casa unde avea loc petrecerea, inarmat cu un cutit. Dupa ce si-a ranit fosta concubina si pe fratele acestuia, omul s-a intepat si el, vrând să se sinucidă, pentru a ajunge pe mana politistilor.
Acum Toti trei sunt acum in spital.

Oribila scena a avut loc chiar in casa parintilor tinerei din localitatea Nădab, putin dupa miezul noptii de joi către vineri. Fetita de cinci ani transmitea live pe Facebook o petrecere de familie. Nimai ca agresorul care nu suporta ca fosta iubita sa se distreze fara el, a hotarat sa o pedepseasca.

Agresorul a lovit intai in mama copiilor sai, o tanara de 24 de ani. Fratele ei i-a sarit in ajutor, dar a fost intepat in inima. Apoi, agresorul si-a indreptat, din nou, furia, asupra femeii, desi, disperata fetita lui cerea mila pentru mama ei

La cateva ore de la oribila intamplare, incaperea poarta inca urmele macelului. Sunt urme de sange peste tot, iar mobilierul este distrus.

Dupa ce si-a injunghiat fosta iubita si pe fratele acesteia, agresorul a fugit spre casa.Acolo a fost depistat de politisti

Trei oameni raniti, printre care si agresorul, au ajuns la spital județean din Arad.

Agresorul este internat si se afla sub paza politistilor

Directia pentru protectia copiilor a trimis la fata locului un psiholog, care sa evalueze starea copilei de cinci ani, martora a scenei de o violenta rara. Daca va fi nevoie ,ea va intra intr-un prgram de consiliere psihologica.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările în acest caz.