Un băiat de 13 ani dat dispărut în Germania a fost găsit de polițiștii români în momentul în care unchiul său încerca să intre cu el în țară, ascuns în mașină, potrivit realitateadebihor.net.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș – județul Bihor au depistat un bărbat, cetățean român, care a încercat să-și introducă ilegal în țară nepotul minor, ascuns pe bancheta din spate a unui autoturism.
Sâmbătă, 3 octombrie, în jurul orei 06:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în țară, un cetățean român în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate în cadrul controlului de frontieră, s-a constatat faptul că pe numele bărbatului este emis, de către autoritățile din România, un mandat european de executare a pedepsei cu închisoarea.
Totodată, cu ocazia verificării mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, ascuns pe bancheta din spate, acoperit cu bagaje, un minor.
În cadrul cercetărilor, s-a stabilit faptul că minorul este un cetățean român în vârstă de 13 ani și figurează în bazele de date europene ca fiind dispărut de la un Centru de Minori din Germania, din data de 26.09.2020. Continuarea pe realitateadebihor.net.
Bărbatul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun, iar minorul a fost predat către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor.