Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat că din cele aproximativ 4,1 milioane de decizii de recalculare care au fost distribuite beneficiarilor, doar în 1.090 de cazuri s-a impus corectarea acestora.
Daniel Baciu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că aceasta a fost cea mai amplă reformă făcută în sistemul public de pensii în ultimii 50 de ani și că ponderea erorilor ar fi nesemnificativă.”Până în prezent au fost transmise către pensionari peste 4,1 milioane de decizii. Este cifra pe care am primit-o de la Companiei Naționale Poșta Română. (...) ”De vineri, de când am început procesul de transmitere a acestor decizii de pensionare către pensionari, și până astăzi am avut la nivel național un număr de 9.170 de audiențe pe care colegii mei le-au acordat pensionarilor în această perioadă. Pe lângă aceste audiențe am avut sesizări la birourile de relații cu publicul, cât și în formă electronică, încă aproape 2400 de asemenea cerințe.Dacă vedeți este vorba despre 11.500 de persoane care ni s-au adresat în diverse forme în această perioadă. Din aceste 11.500 de persoane am găsit un număr de 1.000 de cazuri, 1.090 de cazuri, în care se impune revizuirea deciziilor de recalculare, reprezentând un procent de 0,024% din aproape 4,6 milioane de decizii pe care le-am emis în prezent.Deci procentul este foarte, foarte mic. Restul pensionarilor care ni s-au adresat la casele teritoriale de pensii au plecat, au fost lămuriți, puteți să verificați chiar dacă mergem acolo la orice casă teritorială de pensii, veți vedea că nu mai este niciun pensionar. De obicei avem o afluență la prima oră a dimineții, până la prânz lucrurile se rezolvă. Toată lumea primește informațiile necesare”, a transmis șeful Casei de Pensii.