Coronavirus - România: 484550 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

"Atacul speculativ pe leu" imaginat de Tăriceanu, infirmat de BNR. "Simplă analogie"

Tuesday, 14 November 2017, 14:28 Sursă: REALITATEA.NET

13 noiembrie 2017 a fost o zi cu ghinion pentru banii românilor. LEUL a atins cel mai slab nivel din istorie în raport cu moneda euro, pe fondul scandalului fără precedent declanșat de noul dosar penal pe numele șefului PSD, Liviu Dragnea, dar și al "haosului fiscal" instrumentat de Guvern.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat ieri că "este un atac asupra leului", ca parte a unei campanii de a afecta situaţia economică a României.

"Nu sunt bancher, nici economist, dar citiţi declaraţia Guvernatorului BNR cu privire la modul în care a fost manipulat ROBOR pe cursul de schimb. Este vorba de acţiuni speculative, determinate de cei care încearcă ca parte a unei campanii de a afecta situaţia economică. Este un atac asupra leului şi în anul 2008 a fost un atac masiv pe leu pe care BNR l-a contracarat", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Consultantul de strategie al BNR, Adrian Vasilescu, a infirmat această teorie, spunând că orice referire la ce s-a întâmplat în anul 2008 este "o simplă analogie".

"Sigur, domnul Tăriceanu fiind premierul României în 2008, are anumite amintiri legate de acel moment. Acum nu este aceeași situație. BNR nu vede în prezent niciun atac speculativ asupra leului, nici nu ar exista resorturi, o motivație pentru acest lucru. Deprecierea leului este cauzată în special de deficitul balanței de plăți, de faptul că importurile au crescut mult mai mult decât exporturile", a explicat Adrian Vasilescu pentru Realitatea.net.

"Este o simplă analogie", a concluzionat oficialul BNR demontând tentativa șefului Senatului de a explica prăbușirea leului prin teoria "atacului speculativ".

Banca Națională a anunțat luni, un minim istoric pentru leu, cursul oficial urcând la 4,6495 lei/euro, pe fondul cutremurului de la vârful PSD, cauzat de noul dosar penal al lui Liviu Dragnea, dar al instabilității fiscale creată de pachetul de măsuri anunțat recent de Guvern.

Leul nu iese din corzi. Moneda EURO rămâne aproape de maximul istoric

BNR a anunțat, marți 14 noiembrie, un curs de 4,6482 lei/euro, sub cotația-record de luni, dar se menține peste anteriorul record din august 2012, când euro se afla la 4,6481 lei.

Leul s-a apreciat mult mai puternic în fața dolarului american: BNR a anunțat un curs de 3,967i lei/dolar, sub cotația de 3,99 lei/dolar de ieri.

Pe piața interbancară moneda euro a fost cotată la 4,6440 lei, în jurul orei 12.00, înainte ca BNR să anunțe noul curs oficial pentru data de 14 noiembrie 2017.


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL