Actual· 1 min citire

Anunț-surpriză: gigantul Orange își face bancă

Anunț-surpriză: gigantul Orange își face bancă

Anunț-surpriză: gigantul Orange își face bancă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 apr. 2016, 16:05

Grupul francez de telecomunicații Orange, care deține cel mai mare operator de telefonie mobilă din România, va prelua o participație majoritară de 65% din acțiunile băncii franceze Groupama Banque, care va deveni Orange Bank.

Banca Orange va fi lansată pentru început în Franța, cu un pachet complet de servicii financiar-bancare - conturi curente, conturi de economii, creditare, asigurări și plăți - urmând să se extindă ulterior și pe alte piețe europene.

Compania franceză de asigurări Groupama va păstra un pachet de 35% din acțiunile Orange Bank. Orange și Groupama au anuțat încă din ianuarie negocierile pentru tranzacția Groupama Banque și intenția de a crea Orange Bank.

"Orange și Groupama au încheiat un acord pentru dezvoltarea unui serviciu bancar 100% mobil, inovator. Orange Bank va lansa un serviciu bancar creat special pentru utilizarea mobilă în Franța, la începutul anului 2017. Acest serviciu va funcționa sub brandul Orange în rețeaua de distribuție a Orange, respectiv sub brandul Groupama în rețeaua de distribuție a Groupama", se arată într-un comunicat publicat vineri de cele două companii.

Orange Bank are ca țintă atragerea a peste două milioane de clienți în Franța. Orange și Groupama vor să extindă Orange Bank și în Spania și Belgia.

Tranzacția ar urma să fie încheiată în trimestrul al treilea al acestui an, după ce va fi avizată de autoritățile din Franța, potrivit Economica.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News